
Rectificări la pachetul pentru administrația publică și continuarea proiectelor din PNRR, în urma discuțiilor dintre guvern și Asociaţia Municipiilor din România
Asociaţia Municipiilor din România a convenit cu reprezentanții guvernului mai multe măsuri privind reforma administraţiei publice şi a proiectelor finanţate prin PNRR.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În ceea ce priveşte pachetul de măsuri privind reforma administraţiei publice, toate propunerile formulate de AMR au fost preluate de către Guvern, arată asociația într-un comunicat, precizând că a rămas în analiză punctul referitor la baza de calcul a numărului populaţiei utilizate în formulele de alocare.
„Atât Guvernul, cât şi AMR, evaluează în continuare dacă raportarea trebuie făcută la datele definitive ale recensământului sau la statisticile INS, cu obiectivul de a identifica o soluţie echilibrată şi realistă.„
În ceea ce privește OUG privind PNRR, proiectele aflate la un stadiu fizic de realizare de peste 30% vor fi continuate.
De asemenea, în două săptămâni va apărea un memorandum pentru proiectele sub 30%, dar care au şanse să fie finalizate până la jumătatea anului viitor şi sunt esenţiale pentru comunităţi (şcoli, blocuri, spitale etc.). Pentru acestea se va realiza o analiză de prioritizare la nivelul fiecărui minister responsabil;
Municipalităţile vor putea continua lucrările din bugete proprii, urmând să fie suportate ulterior din economiile PNRR sau alte fonduri de stat/europene (ex. Fondul Social pentru Climă);
Se redeschide competiţia între primării pe principiul „primul venit, primul servit”.
Totodată, a fost subliniată posibilitatea acordată primăriilor de a decide asupra amplasării sălilor de jocuri de noroc, inclusiv dreptul de a stabili dacă acestea vor funcţiona sau nu pe teritoriul municipiului.
Au mai fost convenite câteva rectificări la Pachetul pentru administraţia publică, după cum urmează:
finanţarea posturilor transferate către administraţia publică locală până la decizia de păstrare sau desfiinţare;
amenda pentru obstrucţionarea controlului se aplică persoanei vinovate, nu primarului/preşedintelui CJ;
nu mai există obligaţia stabilirii de cote adiţionale la taxe, ci se stabileşte o marjă de 5% din bugetele locale pentru facilităţi fiscale;
termenul pentru transmiterea procesului-verbal de contravenţie va fi de 6 luni, nu de 3 ani;
finanţarea asistenţilor personali va fi asigurată până la preluarea de către AJPIS (01.01.2026);
acolo unde există serviciu de evidenţa populaţiei şi poliţie locală, se poate modifica numărul de posturi prin HCL, cu respectarea plafonului maxim;
termenele de reorganizare se vor modifica pentru a putea fi aplicate;
funcţionarii publici vor fi evaluaţi în scris o dată la patru ani pentru verificarea cunoaşterii legislaţiei actualizate.
Guvernul şi AMR vor continua dialogul instituţional pentru a identifica cele mai eficiente soluţii în sprijinul municipiilor şi în interesul cetăţenilor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.