
Raportul anchetei asupra accidentului aviatic din Ahmedabad, India, va fi publicat în termen de trei luni
Raportul anchetei asupra accidentului aviatic din 12 iunie de la Ahmedabad, India, va fi publicat în termen de trei luni, după ce ambele cutii negre au fost găsite, la interval de câteva zile, informează agenția de știri Xinhua, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Înregistratorul de date de zbor (FDR, Flight Data Recorder) şi înregistratorul de voce din carlingă (Cockpit Voice Recorder, CVR) ale zborului Air India 171 prăbuşit joi la Ahmedabad au fost găsite, a anunţat P.K. Mishra, secretarul principal al prim-ministrului indian Narendra Modi, într-un comunicat publicat duminică seara.
Ministrul federal al aviaţiei civile din India, Ram Mohan Naidu Kinjarapu, a declarat că prima cutie neagră – FDR, care înregistrează toţi parametrii de zbor, precum viteza, poziţia şi altitudinea, precum şi flapsurile, trenul de aterizare etc. – a fost găsită la 13 iunie, iar raportul privind ancheta accidentului va fi publicat în termen de trei luni.
Potrivit The Hindu, descărcarea şi analiza cutiilor negre ar putea dura între patru şi cinci zile, iar mai multe agenţii internaţionale de investigare au ajuns la Ahmedabad pentru a ajuta Biroul indian de investigare a accidentelor aviatice (AAIB) în ancheta privind accidentul soldat cu 274 de morţi.
Un singur pasager a supravieţuit dintre cele 242 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 787 al companiei Air India care s-a prăbuşit joi la decolarea de la Ahmedabad, potrivit ultimului bilanţ publicat sâmbătă.
De asemenea, 38 de localnici au fost ucişi la sol atunci când aeronava a explodat într-o minge de foc portocalie într-un cartier al oraşului.
Vineri, autorităţile aviaţiei civile au ordonat o inspecţie a Boeing-urilor 787 aflate în serviciu la Air India, în special a motoarelor, clapetelor (de pe aripi) şi trenului de aterizare, „ca măsură de precauţie”.
Un avion Boeing 787-8 Dreamliner al companiei Air India cu destinaţia New Delhi s-a întors luni la Hong Kong ca măsură de precauţie, după ce pilotul a suspectat o problemă tehnică în aer, a transmis Reuters.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.