G4Media.ro

Propunere UDMR: Înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi,…

Sursa foto: Inquam Photos/ Sabin_Cirstoveanu

Propunere UDMR: Înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi, într-un singur loc

Parlamentarii UDMR au depus o propunere legislativă prin care înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi şi într-un singur loc, prin aceasta Uniunea dorind introducerea, în România, a unor exemple de bune practici din Occident, relatează Agerpres.

Actul normativ aduce îmbunătăţiri semnificative privind reducerea birocraţiei şi costurile înmatriculării, iar iniţiativa a fost elaborată de Benedek Zakarias şi Bende Sandor, deputaţi UDMR, a anunţat un comunicat al Uniunii transmis Agerpres.

„Mulţi proprietari de maşini au declarat că procesul de înmatriculare a vehiculelor este foarte complicat în România. Acest lucru este cauzat de faptul că procedura de înmatriculare are loc în mai multe instituţii, implică multă administraţie, bani şi timp. Am elaborat o propunere legislativă, care vizează crearea unui sistem mai eficient, iar în cazul înmatriculării, proprietarii ar trebui să se deplaseze la un singur loc, unde se eliberează toate documentele necesare pentru înmatriculare”, a declarat Benedek Zakarias, viceliderul grupului parlamentar al UDMR, citat de comunicat.

Bende Sandor, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, a evidenţiat partea practică a propunerii legislative.

„Propunerea dispune ca înmatricularea vehiculelor să se desfăşoare numai la sediile Registrului Auto Român (RAR). Momentan, programările trebuie făcute în două locuri, iar pentru a demara procedura de înmatriculare simplificată dorim să consolidăm acest sistem, pentru a putea rezolva înmatricularea vehiculelor într-o zi şi într-un singur loc”, a explicat Bende Sandor.

Dacă Parlamentul va adopta propunerea legislativă iniţiată de către UDMR, aceasta va intra în vigoare începând de anul viitor.

sursa foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Tot cu gandul la SH-uri…

    • Asa! Si ce e rau in asta?

    • Ce e mai eco friendly decât să cumperi o mașină care a existat deja de ceva ani in circulație? Producția de automobile noi implica un consum colosal de energie.

    • @ Landser – nu e vorba de bine si de rau ci de timpul pierdut de catre ei.
      Parlamentarii trebuie sa „bifeze” ca lucreaza, aleg mereu temele usoare care privesc un grup restrans de oameni.
      Temele grele, iti trebuie cap pentru ele.

    • @ Argus : consumabilele si piesele pentru masinile SH nu mai respecta nivelul de calitate de la o masina noua. De ce crezi ca scapa strainii de ele? Cat timp e in garantie merge brici, mai apoi nu stii ce pui in loc cand schimbi ceva.
      Crezi ca intereseaza pe cineva 5W-40 la un ulei produs in ROmania?

    • Mașinile sunt reflexia posesorului și a cumpărătorului. Am perfecta încredere să merg într-o mașină bine întreținută din 2010+ cu consumabile si piese din loturi recente. Există și mașini perfect noi care nu întrunesc toleranțele corecte chiar de pe linia de fabricație. Depinde dacă ești un cumpărător informat și de norocul fiecăruia. Businessul auto este murdar și dur.

  2. Orice ne scapa de birocratie este un pas inainte…
    Bv!

  3. Cu cât mai puțin contact cu poliția română cu atât mai bine. Înmatricularea la rar ar fi next level convenabilă, dar cu potențial păgubos din pricina trecutului pătat al R.A.R. Dacă nu se acționează și pe cale legală este posibil sa va treziți cu favoritisme tranzacționabile exact ca la procesul de inspecție.

  4. in anglia poti sa inmatriulezi o masina de pe o persoana pe alta doar dintro aplicatie de pe telefon
    nici nu tre sa iesi din casa
    la noi de ce nu se poate ?
    orice interactiune fata in fata cu cineva de la RAR duce la o spaga
    iti da ala de inteles ca tre sa dai ceva
    sau daca nu se poate prin aplicatie pe telefon macar prin posta atunci sa intrerupem intalnirea fata in fata unde se poate cere o spaga
    trimiti in plic actele semnate , daca nu sant complete le primesti inapoi cu clarificari ce mai tre completat si apoi le trimiti iar

    • aici e vorba despre „prima inmatriculare” in tara
      si la noi sa schimbi proprietarul e fara vizita la rar

  5. In cazul vânzării unei mașini deja înmatriculate, de ce mai este necesara reînmatricularea mașinii în județul de domiciliu al cumpărătorului? Dacă cele 2 părți sunt de acord, de ce nu poate rămâne mașină cu același număr de înmatriculare, chiar daca e din alt judet și să se facă doar declararea mașinii la finanțe, in județul cu.paratorului? Oricum, bazele de date ale poliției sunt informatice și vânzătorul radiază mașina…

  6. In toate tarile din U.E. R.A.R. este autoritate de reglementare si control privind vehiculele. In Germania, Italia, Spania, Marea Britanie este compartiment de specialitate in cadrul serviciilor de inmatriculari si permise. Asa ca este o ineptie sa treci acest serviciu la R.A.R. Din 1995 cand s-a pus bazele serviciului de permise si inmatriculari desprins din SEIP (serviciul evidenta informatizata a persoanei, unde erau toate, adica evidenta persoanei, pasapoartele si permisele si inmatricularile) s-a tot muncit la sistemul informatic, dotare si formare specialisti, legislatie. Legal si institutional nu poti sa fii organ de reglementare si control in domeniul auto si in acelasi timp si organ emitent de documente specifice, care intra in atributul unei institutii a statului, in speta M.A.I. prin DRPCIV si SPCRPCIV din cadrul Institutiilor Prefectului. Ca sa nu mai vorbim de cazurile specifice de care se ocupa DRPCIV prin SPCRPCIV judetene privind activitatea infractionala, penala sau de alta natura cine o va face, personalul R.A.R. care nu are habar de informatii clasificate sau asemenea?