Home » Articole » Proprietarul navei implicate în explozia din 2020 din portul din Beirut a fost arestat în Bulgaria / 200 de oameni au murit, iar deflagrația a provocat pagube enorme

Proprietarul navei implicate în explozia din 2020 din portul din Beirut a fost arestat în Bulgaria / 200 de oameni au murit, iar deflagrația a provocat pagube enorme

Proprietarul navei implicate în explozia din 2020 din portul din Beirut a fost arestat în Bulgaria / 200 de oameni au murit, iar deflagrația a provocat pagube enorme
Ascultă articolul

Proprietarul navei implicate în explozia care a avut loc în 2020 în portul din Beirut a fost arestat pe 5 septembrie pe aeroportul din Sofia, a anunţat marţi purtătoarea de cuvânt a tribunalului din capitala bulgară, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Igor Greciuşkin, cetăţean ruso-cipriot în vârstă de 48 de ani, este desemnat de autorităţile libaneze drept proprietarul navei Rhosus care a transportat nitratul de amoniu descărcat în portul din Beirut unde a explodat, făcând peste 200 de morţi şi pagube enorme.

- articolul continuă mai jos -

După arestarea lui, bărbatul a compărut în faţa tribunalului din Sofia pe 7 septembrie şi a fost „plasat în arest pentru maximum 40 de zile”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit legislaţiei bulgare, autorităţile care solicită extrădarea cuiva au 40 de zile la dispoziţie pentru a trimite documentele necesare care să justifice trasferul persoanei căutate.

Greciuşkin a fost arestat la sosirea din Paphos (Cipru), pe baza unei notificări roşii emisă de Interpol, a confirmat pentru AFP o altă sursă judiciară bulgară sub acoperirea anonimatului.

O notificare roşie Interpol este „o cerere adresată forţelor de ordine din lumea întreagă pentru a localiza şi a aresta provizoriu o persoană în aşteptarea extrădării sale” sau a „unei acţiuni în justiţie”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole