
Premierul israelian Netanyahu ordonă „negocieri imediate” pentru eliberarea „tuturor ostaticilor” din Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că a dat „instrucţiuni pentru începerea imediată a unor negocieri pentru eliberarea tuturor” ostaticilor israelieni din Gaza, după prezentarea de către mediatori a unei noi propuneri de armistiţiu, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Am dat instrucţiuni pentru lansarea imediată a unor negocieri pentru eliberarea tuturor ostaticilor noştri şi pentru a pune capăt războiului în condiţii acceptabile pentru Israel”, a declarat premierul, într-o înregistrare video difuzată de biroul său de presă.
El nu a făcut nicio referire explicită la cea mai recentă propunere a mediatorilor (Egipt, Qatar şi SUA), ce prevede, potrivit unor surse din Hamas şi Jihadul Islamic, un armistiţiu de 60 de zile însoţit de eliberarea în două etape a ostaticilor luaţi pe 7 octombrie şi ţinuţi în continuare captivi în Gaza.
Planul a fost acceptat luni de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, al cărui atac fără precedent pe 7 octombrie 2023 contra Israelului a declanşat războiul.
În paralel, Netanyahu a afirmat, înainte de se întâlni cu comandanţii de rang înalt, că a venit „pentru a aproba planurile” prezentate de armată şi de Ministerul Apărării „pentru a prelua controlul asupra oraşului Gaza şi a învinge Hamas”.
În urma instrucţiunilor premierului, armata se pregăteşte pentru o vastă ofensivă asupra oraşului Gaza, considerat unul dintre ultimele bastioane ale Hamas, după peste 22 de luni de război care a distrus teritoriul palestinian şi a făcut zeci de mii de morţi.
Obiectivele declarate ale acestei ofensive sunt înfrângerea Hamas şi eliberarea tuturor ostaticilor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.