Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care vătămare corporală din culpă, distrugere şi semnalizare falsă, în urma accidentului feroviar din Gara Constanţa şi în care mai multe persoane au fost rănite. De asemenea, şase angajaţi ai companiei de căi ferate au fost testaţi dacă au consumat alcool, rezultatul fiind negativ, transmite News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, luni, că poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au fost sesizaţi, duminică după amiază, cu privire la faptul că o garnitură feroviară formată din mai multe vagoane care ar fi urmat să fie cuplate la un tren de persoane aflat în Gara C.F.R. Constanţa ar fi lovit trenul respectiv.
”În urma accidentului rutier au fost rănite mai multe persoane. Au fost testaţi cu aparatul etilotest şase angajaţi ai companiei de căi ferate, implicaţi în operaţiunea de manevrare a garniturii respective, rezultatul fiind negativ”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă şi distrugere şi semnalizare falsă.
Autorităţile au activat, duminică, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident feroviar petrecut în Gara Constanţa. Un tren care pleca din staţie a fost lovit de o altă garnitură, care făcea o manevră pentru regarare, afirmă CFR SA. Douăzeci şi opt de persoane au fost evaluate medical, iar la spital au ajuns 11 persoane, dar niciuna nu a fost rănită grav.
Articolul continuă mai jos
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că inspectorii Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) vor stabili cauzele accidentului, iar ulterior el va dispune ”măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii care se pot transforma în tragedii”.