Home » Travel » Poiana Brașov, scumpă și plină de Revelion / Pachetele turistice trec și peste 10 mii de lei / ”Avem un grad de ocupare de 100%”

Poiana Brașov, scumpă și plină de Revelion / Pachetele turistice trec și peste 10 mii de lei / ”Avem un grad de ocupare de 100%”

24 nov. 2025
239
Poiana Brașov, scumpă și plină de Revelion / Pachetele turistice trec și peste 10 mii de lei / ”Avem un grad de ocupare de 100%”
Sursa: Pexels
Ascultă articolul

Poiana Braşov rămâne şi anul acesta cea mai scumpă staţiune de Revelion. Aici, o familie cu un copil plăteşte peste 10 mii de lei pentru un sejur de trei zile, anunță Observatornews. Sunt hotelieri care se laudă că păstrează preţurile de anul trecut, dar oferă mai puţine nopţi de cazare.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Oferte mai accesibile găseşti la Mamaia, Sovata și Vatra Dornei.

Comparabile cu prețul unei vacanțe all-inclusive în Egipt, pachetele pentru Revelion la multe dintre hotelurile din Poiana Brașov sunt deja sold out.

„Avem un grad de ocupare de Revelion de 100%. Pachetele au început de la 7.500 până la 8.900, pentru două persoane, cameră dublă, cu facilitățile de la spa, cu mâncare, cu demipensiune, cu cină festivă de Revelion”, a afirmat Gabriel Roșca, director hotel.

Ca să se asigure că nu rămân cu pachetele nevândute, unii directori de hotel au păstrat prețul, dar au tăiat din altă parte.

„Pentru că știm foarte bine, toate produsele și materiile prime s-au scumpit. Am ales să scădem o zi la pachetul de Crăciun și de Revelion, să ajungem la un preț mai mic decât anul trecut. Mai avem, de Crăciun, un grad de ocupare de 75%. Pachetele sunt între 5.500 și 6.000 de lei, trei nopți de cazare cu trei zile festive”, a mai spus Gabriel Roșca.

Cele mai multe rezervări pentru vacanța de iarnă au fost făcute la începutul toamnei.

În Bucovina și în centrul țării – în zona Sovata, de exemplu – vacanțele de iarnă sunt mai ieftine. Pentru Anul Nou, găsești camerele duble de la 400 de lei pe noapte, cu demipensiune.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole