Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Ghimbav a cumpărat prin negociere directă o toaletă inteligentă pentru care a plătit 64 de mii de euro, anunță BizBrașov.
Administrația locală de aici a decis în toamnă să reamenajeze o parcare din zona blocurilor de pe strada Victoriei și să o transforme în parc.
Pentru a oferi toate condițiile celor care își vor petrece timpul liber în noua locație de agrement edilii au decis să achiziționeze și o toaletă automată inteligentă.
Prețul acesteia nu este deloc mic, 326.700 de lei cu TVA, respectiv aproximativ 64.000 de euro, potrivit datelor de pe platforma de licitații publice.
La acești bani, în blocurile vecine noului parc poți cumpăra un apartament cu două camere.
Articolul continuă mai jos
Achiziția a fost făcută prin negociere directă, iar toaleta care se va curăța singură va fi furnizată și instalată de firma Rowe Provision din București.
Toaleta va fi instalată în 60 de zile de la data când va fi dată comanda de către Primărie și va avea o garanție minimă de un an.
Proiectul de amenajare a noului parc din Ghimbav are o valoare de 3.185.105 lei, fără TVA, iar lucrările sunt realizate de firma braşoveană RBK Advisory SRL.
Față de Timișoara, prețul de 64 de mii de euro pentru o toaletă, în Ghimbav, este mic.
Timișoara cumpăra în primăvara acestui an două astfel de toalete care au costat în jur de 90.000 de euro bucata, cu tot cu amenajarea spațiului din jurul lor, a scris G4Media.
Toaletele au un sistem de autocurățare și sunt prevăzute cu senzori, astfel încât utilizatorii să nu atingă prea multe obiecte cu mâna.
Chiuvetele, dozatorul de săpun și uscătorul de mâini sunt, de asemenea, automatizate. O toaletă a fost amplasată în zona centrală, în Parcul Civic, iar cealaltă, mai la periferia orașului, în Parcul Pădurice.
Costurile sunt ridicate deoarece includ atât proiectarea, cât și lucrările edilitare, precum canalizarea, curentul și amenajarea trotuarului.
“Întotdeauna a fost o astfel de discuție.
În sine, tot proiectul a costat aproximativ 90.000 de euro cu TVA. Acest cost cuprinde atât toaleta, cât și lucrările aferente.
Vorbim de canalizare, conexiunea cu apa, lucrarea efectivă de turnare a betoanelor, asfaltare, pavaj, conexiunile la curent. Cele două conexiuni au, în total, jumătate de kilometru.
Din 90.000 de euro, aproximativ 40.000 sunt toaletele, iar peste 40.000 reprezintă lucrările conexe, autorizațiile, proiectarea și toate celelalte costuri.
Clujul a cumpărat doar toaletele, iar restul lucrărilor le-a efectuat separat. Pentru a reduce prețul, au raportat în SEAP doar achiziția toaletelor, urmând ca restul lucrărilor să fie realizate separat”, a declarat Mircea Vancea, directorul societății Horticultura.