Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii şi procurorii din Satu Mare au deschis, marţi, un dosar de cercetare penal pentru combaterea zădărnicirii bolilor, după ce în localitatea Târşolţ s-ar fi desfăşurat o nuntă cu peste 1.700 de persoane, în condițiile în care localitatea are o populație totală de 3000 de locuitori. De asemenea, organizatorul evenimentului a fost amendat cu 5.000 de lei.
”În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la desfăşurarea unei nunţi la data de 30.08.2021, pe raza localităţii Târşolţ, la care ar fi participat aproximativ 1.700 de persoane, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Gherţa Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, a transmis, marţi, IPJ Satu Mare.
Sursa citată a precizat că poliţiştii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua şi alte măsuri dacă se vor impune.
”Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”, au mai precizat poliţiştii.
Potrivit www.presasm.ro, nunta a avut loc într-o sală de evenimente şi a reunit peste 1.700 de participanţi, iar atmosfera a fost întreţinută de Vlăduţa Lupău, Armin Nicoară, Ancuţa Anghel, Angela Rusu şi Andra.
Articolul continuă mai jos
Mirii au făcut anul trecut cununia civilă şi cea religioasă, urmate de petreceri sparte de poliţişti, întrucât astfel de evenimente erau interzise.
Chiar şi acum, numărul maxim de persoane care pot participa la evenimente private este de 400, dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi, au trecut prin boală sau au fost testaţi.
În localitatea unde a avut loc evenimentul rata de infectare este de 2,21 la mie, fiind impuse restricţii în derularea evenimentelor şi funcţionarea operatorilor economici.
sursa: News.ro, sursa foto: Pexels
Nunta la tapinari , fieful peneleului din judet.
Va dati seama cam cat le pasa astora de respectarea legii si cat ii doare pe ei de amenzi daca si anul trecut au facut petrecere si anul asta la fel. Ei sunt sefii acolo, nu exista lege sau nimic sa le stea in cale.
Foarte bine fac. Legile in vigoare ar trebui sa ne respecte pe noi in primul rand si sa nu faca discriminare intre „vaccinați” si fara „vaccin
Da-ma în tort, 1700 de oameni, sa ma anunțe data viitoare și pe mine cineva, mai ales dacă tortul are ciocolata și fructe
Am povestit cu cel care tine un eveniment cu multe sute de persoane int-un mare oras. Mi-a spus asa „nu ma intereseaza restrictiile, m-am interesat cat este amenda, e mica, o platesc si gata
Aia e poza de la nuntă sau e pusă așa aiurea?
sursa foto: Pexels -> Nu e poza de la nunta.
Cat despre nunta .. 5000 ron amenda la o nunta cu 1700 de persoane ?! Pai le cere 3 lei in plus la meniu si s-a scos.
Care e diferenta intre nunta cu 400 persoane, toate vaccinate si 1000 de persoane toate vaccinate ?
Si asa daca spun ca toate sunt vaccinate nu inseamna ca e adevarat.
Poza de la nunta
Erau magraoni veniti din UK?
ce comunitate, sint invidios. cum pot sa cer rezidenta acolo?
Tot un Orban beat conduce si aici !
combaterea zădărnicirii bolilor sau zădărnicirea combaterii bolilor?
Da pe stadion se poate 10000 de persoane și la nunta nu se poate cu 1700…
Din ce am auzit, mulți după nuntă trebuiau să își facă test pentru a se reîntoarce în străinătate, la ei „acasă”.
Surpriză, mulți dintre ei au fost testați pozitiv după nuntă.