Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Nouă spitale care au pierdut finanțarea din PNRR, pentru că nu puteau fi finalizate la timp, vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021–2027, adică tot din fonduri europene, dar care puteau fi folosite pentru investiții suplimentare în sistemul medical.
„Guvernul continuă investițiile în infrastructura de sănătate. Nouă proiecte esențiale pentru rețeaua sanitară din România, transferate din PNRR vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021–2027, după decizia luată astăzi de Comitetul de Monitorizare al Programului Sănătate împreună cu reprezentanții Comisiei Europene”, a anunțat, marți seara, Guvernul pe pagina de Facebook.
Cele nouă proiecte sunt:
Guvernul a precizat că „în perioada următoare vor fi semnate noile contracte de finanțare pentru aceste investiții”.
Context: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) oferea României posibilitatea să construiască, cu bani europeni nerambursabili, 27 de spitale noi. Dintre ele, doar 24 au fost transformate în propuneri concrete. Era anul 2021. În 2023, România mai avea doar 19 proiecte în care se angaja să utilizeze fondurile europene nerambursabile pentru a construi sau dota unități sanitare. În 2025, erau 15 șantiere, dintre care doar 12 s-ar fi încadrat, la limită, în termenele de finalizare prevăzute prin PNRR. Nu s-a terminat anul că din 12, au rămas doar 8.
Restul șantierelor ar urma să fie finanțate prin alte instrumente, unele dintre ele tot din fonduri europene, însă din alte programe. România pierde astfel sume nerambursabile uriașe, de sute de milioane de euro, într-un domeniu care avea mare nevoie de modernizare. Acum, practic, ia bani dintr-un alt coș cu care s-ar fi putut face cu totul alte investiții în domeniul sănătății.
Deci nu avem diletanți și incapabili doar la Apele Române. De proști și fuduli ce suntem ne sabotăm singuri. Vinovați sunt in primul rând ăia aleși pe liste care își numesc protejații incompetenți și necalificați in conducerea instituțiilor publice. Și dacă și la sănătate au fost cooptate secretarele in echipa de implementare a proiectului PNRR ca la unitatea de unde a fost promovat de USR actualul director general al Apelor Române, atunci ce pretenții să avem. Banii europeni să îi cheltuie polonezii, spaniolii, etc