finantare spitale

Ministerul Sănătăţii schimbă radical modul de finanţare a spitalelor: nu se va mai plăti pe număr de paturi, ci în funcție de câți pacienți sunt tratați / Spitalele cu activitate intensă vor primi mai mulți bani

21 mai 1
2112
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat joi lansarea unui nou pachet de reformă care va schimba modul în care sunt finanţate şi organizate spitalele. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, pachetul reprezintă una dintre „cele mai importante” reforme ale sistemului sanitar din ultimii ani şi are ca obiectiv principal orientarea finanţării către […]
Ministerul Sănătăţii schimbă radical modul de finanţare a spitalelor: nu se va mai plăti pe număr de paturi, ci în funcție de câți pacienți sunt tratați / Spitalele cu activitate intensă vor primi mai mulți bani

Nouă spitale scoase din PNRR vor fi finanțate din alte fonduri europene, anunță Guvernul / Lista proiectelor

11 nov. 1
Nouă spitale care au pierdut finanțarea din PNRR, pentru că nu puteau fi finalizate la timp, vor fi finanțate prin Programul Sănătate 2021–2027, adică tot din fonduri europene, dar care puteau fi folosite pentru investiții suplimentare în sistemul medical. „Guvernul continuă investițiile în infrastructura de sănătate. Nouă proiecte esențiale pentru rețeaua sanitară din România, transferate […]
Nouă spitale scoase din PNRR vor fi finanțate din alte fonduri europene, anunță Guvernul / Lista proiectelor

Majoritatea spitalelor din România funcționează în clădiri construite în anii 1900 – 1970, iar 68 de spitale au imobile de dinainte de anul 1900 / Mai puțin de jumătate au echipamente de imagistică medicală – raport al Curții de Conturi

15 dec.
Majoritatea spitalelor din România funcționează în clădiri construite în anii 1900 – 1970, iar 68 de spitale au imobile de dinainte de anul 1900. Totodată, mai puțin de jumătate (46%) dintre spitale au echipamente de imagistică medicală (CT şi/sau RMN), a constatat Curtea de Conturi, în urma unui audit al sistemului medical. Curtea de Conturi […]
Majoritatea spitalelor din România funcționează în clădiri construite în anii 1900 - 1970, iar 68 de spitale au imobile de dinainte de anul 1900 / Mai puțin de jumătate au echipamente de imagistică medicală - raport al Curții de Conturi

Guvernul alocă 3,5 miliarde de lei pentru medicamente și materiale sanitare pentru spitale / La începutul lunii noiembrie, CNAS a cerut 4,2 miliarde de lei și a primit doar 1,7 miliarde

23 nov.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de joi a Guvernului, că va fi alocată suma de 3,5 miliarde de lei pentru medicamente și materiale sanitare pentru spitale. La începutul lunii noiembrie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a cerut 4,2 miliarde de lei și a primit doar 1,7 miliarde. „Ne asigurăm că […]
Guvernul alocă 3,5 miliarde de lei pentru medicamente și materiale sanitare pentru spitale / La începutul lunii noiembrie, CNAS a cerut 4,2 miliarde de lei și a primit doar 1,7 miliarde

Vlad Voiculescu: La spitalele administrate de Primăria Capitalei există un blocaj în ocuparea posturilor vacante / Din cauza ordonanței de reducere a cheltuielilor bugetare, nu pot fi plătite investiţii

21 nov.
Preşedinte USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă prin care sunt reduse cheltuielile bugetare, nu pot fi plătite o serie de investiţii sau facturi de mentenanţă pentru echipamente la spitalele administrate de Primăria Capitalei. El a precizat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că există un blocaj în ce priveşte […]
Vlad Voiculescu: La spitalele administrate de Primăria Capitalei există un blocaj în ocuparea posturilor vacante / Din cauza ordonanței de reducere a cheltuielilor bugetare, nu pot fi plătite investiţii

Investiţii esenţiale de la spitalul de urgență Miercurea-Ciuc, blocate din cauza ordonanţei austerității / „Situaţia este extrem de alarmantă”

20 nov. 1
Investiţiile esenţiale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc (SJU) sunt blocate, la fel ca şi plăţile scadente pentru contractele aflate în derulare, din cauza prevederilor Ordonanţei Guvernului de reducere a cheltuielilor bugetare. Într-un răspuns pentru Agerpres, conducerea unităţii sanitare cataloghează situaţia ca fiind „alarmantă şi dificilă”, aceasta generând un efect în lanţ. „Situaţia […]
Investiţii esenţiale de la spitalul de urgență Miercurea-Ciuc, blocate din cauza ordonanţei austerității / „Situaţia este extrem de alarmantă”

Rafila spune că bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat repetat / Declaraţiile referitoare la buget de 300 de lei la un spital, „exagerate”

20 nov.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că bugetul CNAS urmează să fie suplimentat în mod repetat, astfel încât până la sfârşitul anului să fie asigurată finanţarea necesară serviciilor medicale, relatează Agerpres. Totodată, el a precizat, luni, pentru B1Tv, că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu 1,7 miliarde de lei, deşi […]
Rafila spune că bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat repetat / Declaraţiile referitoare la buget de 300 de lei la un spital, „exagerate”

Administraţia Spitalelor București cere din nou Guvernului să ia măsuri pentru ca sistemul medical să nu intre în colaps în urma ordonanței austerității / La Spitalul Colțea a fost decalată decontarea citostaticelor, punând în pericol viața pacienților

15 nov. 1
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) avertizează asupra „crizei profunde din sistemul de sănătate, cauzată de politicile actuale ale Guvernului”. „Măsurile legislative recente au adus sistemul medical în pragul colapsului, prin deciziile luate și ignorarea crizei din sănătate, prin tăierea drastică a fondurilor spitalelor, punând astfel în pericol viețile pacienților”, susține instituția într-un comunicat […]
Administraţia Spitalelor București cere din nou Guvernului să ia măsuri pentru ca sistemul medical să nu intre în colaps în urma ordonanței austerității / La Spitalul Colțea a fost decalată decontarea citostaticelor, punând în pericol viața pacienților

Andrei Baciu: CNAS a solicitat 4,2 miliarde de lei și a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă / Banii se vor aloca în primul rând pentru salarii, iar cei rămași vor fi distribuiți în procente egale pentru domeniile de asistență medicală

13 nov. 1
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, a declarat, luni, că, în absența recitificării bugetare, CNAS a solicitat 4,2 miliarde de lei și a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, iar acești bani se vor aloca în primul rând pentru salarii, iar cei rămași vor fi distribuiți în procente […]
Andrei Baciu: CNAS a solicitat 4,2 miliarde de lei și a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă / Banii se vor aloca în primul rând pentru salarii, iar cei rămași vor fi distribuiți în procente egale pentru domeniile de asistență medicală

Managerul Spitalului Colentina: ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare ne creează un flux continuu de blocaje. Echipamentele se strică și nu pot face nimic / Sănătatea nu e un lux, e un drept fundamental

09 nov.
Managerul Spitalului Colentina, Liviu Oltean, afirmă că spitalele sunt „extrem de afectate” de unele dintre prevederile din Ordonanţa 90/2023, care limitează cheltuieli în sistemul public. El atrage atenţia că prin aplicarea acestui act normativ rezultă „un flux continuu de blocaje, care, până la urmă, vor afecta beneficiarul final al actului medical”, subliniind că sănătatea „nu […]
Managerul Spitalului Colentina: ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare ne creează un flux continuu de blocaje. Echipamentele se strică și nu pot face nimic / Sănătatea nu e un lux, e un drept fundamental

Spitalul „Bagdasar-Arseni” spune că este în situaţia critică de a nu mai putea asigura drepturile salariale ale personalului / Solicită CNAS suplimentarea banilor / Pentru decembrie au fost alocați 300 de lei

09 nov. 1
Conducerea Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” afirmă că unitatea medicală se află în situaţia de a nu mai putea asigura drepturile salariale şi de a nu mai putea funcţiona la parametrii normali şi a precizat că spitalul are nevoie pentru luna noiembrie de o sumă de peste şase ori mai mare decât cea oferită, relatează News.ro. […]
Spitalul „Bagdasar-Arseni” spune că este în situaţia critică de a nu mai putea asigura drepturile salariale ale personalului / Solicită CNAS suplimentarea banilor / Pentru decembrie au fost alocați 300 de lei

Criza plăților din sănătate. Ciolacu: Săptămâna viitoare alocăm din Fondul de Rezervă 500 de milioane de lei pentru medicamente şi programe de sănătate, plus alte 200 de milioane de lei pentru spitale

12 oct. 3
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în şedinţa de Guvern, că s-a ajuns la o soluţie pentru „sincopele” apărute în aprovizionarea cu medicamente, astfel că săptămâna viitoare vor aloca din Fondul de Rezervă 500 de milioane de lei pentru medicamente şi programe de sănătate, plus alte 200 de milioane de lei pentru spitale, relatează News.ro. […]
Criza plăților din sănătate. Ciolacu: Săptămâna viitoare alocăm din Fondul de Rezervă 500 de milioane de lei pentru medicamente şi programe de sănătate, plus alte 200 de milioane de lei pentru spitale

Rafila: „Se va mai amâna puțin” rezolvarea problemei privind finanțarea spitalelor până la finalul anului

11 oct. 8
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că găsirea unei soluţii pentru finanţarea sustenabilă a spitalelor până la sfârşitul anului „se va mai amâna puţin”. „Cred că se va mai amâna puţin acest lucru. Am avut o discuţie foarte constructivă, foarte bună cu domnul ministru Marcel Boloş şi îi mulţumesc pentru faptul că înţelege necesitatea […]
Rafila: „Se va mai amâna puțin” rezolvarea problemei privind finanțarea spitalelor până la finalul anului

Ministerul Sănătății a alocat de urgență 150 de milioane de lei pentru spitale, „în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitale”

09 oct.
Ministerul Sănătății  a anunțat, luni, că a alocat de urgență 150 de milioane de lei spitalelor pentru ultimul trimestru din acets an, „în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitale”. Ministerul Sănătății a suplimentat bugetul acțiunilor prioritare cu 150 de milioane de lei, pentru ultimul trimestru din 2023. Prin […]
Ministerul Sănătății a alocat de urgență 150 de milioane de lei pentru spitale, „în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitale”

Ministrul Sănătății anunță că în primele zile din februarie vor fi semnate contractele de finanţare pentru construcţia de spitale prin PNRR

20 ian. 6
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că la sfârşitul acestei luni, sau la începutul lunii februarie, vor fi semnate primele contracte de finanţare pentru construcţia de spitale pentru cele 27 eligibile, prin PNRR. Unele proiecte sunt avansate, trebuie doar să înceapă construcţia, relatează news.ro ”Suntem avansaţi, suntem în linie dreaptă, sper să nu apară blocaje […]
Ministrul Sănătății anunță că în primele zile din februarie vor fi semnate contractele de finanţare pentru construcţia de spitale prin PNRR

SANITAS Iaşi, într-o petiţie transmisă premierului Ciucă: Suntem consternaţi de atitudinea discriminatorie a Ministerului Sănătăţii faţă de pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare din regiunea Moldovei

15 ian. 5
Sindicatul SANITAS Iaşi a adresat o petiţie premierului Nicolae Ciucă în care atrage atenţia asupra atitudinii discriminatorii a Ministerului Sănătăţii privind obiectivele sanitare ce vor fi finanţate prin PNRR, după ce proiectul de construire a unui spital cu acest specific la Iaşi a fost respins, relatează news.ro Construirea si dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară […]
SANITAS Iaşi, într-o petiţie transmisă premierului Ciucă: Suntem consternaţi de atitudinea discriminatorie a Ministerului Sănătăţii faţă de pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare din regiunea Moldovei

Nicolae Ciucă: 27 de spitale vor primi finanțare prin PNRR. Modernizarea sistemului de sănătate, unul dintre principalele noastre obiective

11 ian. 3
Premierul Nicoale Ciucă transmite că 27 de spitale vor primi finanțare prin intermediul PNRR. „Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toți românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene”, a spus Ciucă pe contul săi de facebook. El menționează că cele 27 de […]
Nicolae Ciucă: 27 de spitale vor primi finanțare prin PNRR. Modernizarea sistemului de sănătate, unul dintre principalele noastre obiective

Clotilde Armand arată că pentru un proiect de spital în Sectorul I s-au cheltuit milioane de lei, rezultatul fiind „o machetă”

02 iul. 44
Edilul Sectorului I, Clotilde Armand, a avut o dispută cu reprezentanții PSD și cu Daniela Popa (fost viceprimar al Sectorului 1), în ședința Consiliului Local de vineri, pe tema cheltuielilor pentru spitalele aflate în administrarea Primăriei. Armand arată că fosta administrație PSD a Sectorului 1 n-a reușit să construiască nicio unitate spitalicească în ultimii 30 […]
Clotilde Armand arată că pentru un proiect de spital în Sectorul I s-au cheltuit milioane de lei, rezultatul fiind „o machetă”

S-au depus 16 proiecte în valoare de 71,6 milioane de euro pentru dotarea spitalelor din rețeaua Covid-19

12 iun.
Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că s-au depus, până în prezent, 16 proiecte în valoare de 71,6 milioane de euro, pentru dotarea unităților sanitare din rețeaua Covid-19. „Primele 10 cereri vor fi semnate la jumătatea acestei luni”, a anunțat ministrul Marcel Boloş. Acesta a prezentat, în şedinţa de Guvern de joi, informaţii despre contractarea fondurilor […]
S-au depus 16 proiecte în valoare de 71,6 milioane de euro pentru dotarea spitalelor din rețeaua Covid-19