Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O aeronavă militară C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a executat o nouă misiune de evacuare medicală din Israel, pentru transportul a 10 pacienţi şi 23 de aparţinători, cetăţeni palestinieni, a transmis, miercuri seară, Ministerul Apărării, conform News.ro.
Potrivit sursei citate, ulterior, dintre aceştia, cinci pacienţi şi cinci aparţinători vor fi transportaţi în Olanda, cu o aeronavă aparţinând Forţelor Aeriene Române.
”Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a unei cereri formulate de Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, în contextul situaţiei de securitate din Fâşia Gaza”, a transmis Ministerul Apărării.
Echipele medicale care au însoţit persoanele evacuate pe timpul zborului către Otopeni şi Eindhoven au fost formate din personal medical asigurat de SMURD şi Ministerul Apărării Naţionale.