
Rogobete: Pe site-ul Ministerului Sănătății va apărea un formular electronic în care personalul medical va avea ocazia să seziseze ce nu funcţionează. Pot să sesizeze abuzuri, comportamente inadecvate ale şefilor de secţie sau ale coordonatorilor de rezidenţiat
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, miercuri seară, că, din luna noiembrie, medicii şi asistenţii medicali vor avea posibilitate să sesiseze Ministerul Sănătăţii privind problemele din spitale, inclusiv abuzuri sau comportamente inadecvate ale şefilor, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui Alexandru Rogobete, pe site-ul Ministerului Sănătăţii va exista un formular, pe care angajaţii din sistemul medical îl vor putea accesa pentru a scrie nemulţumirile sau problemele cu care se confruntă.
”Pe site-ul Ministerului Sănătăţii va apărea un formular în care vreau să ascult părerea personalului medical. Va exista un formular electronic în care medicii, medicii rezidenţi, să scrie şi să sezizeze acolo toate problemele le care le întâmpină. Medici specialişti, infirmiere, asistente, personalul medical în general va avea ocazia în acel formular să seziseze ce nu funcţionează. Să sesizeze abuzuri, să sesizeze comportamente inadecvate ale şefilor de secţie, ale coordonatorilor de rezidenţiat, ale cui doriţi dumneavoastră”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete a precizat că doar el va vedea numele persoanei care a făcut sesizarea.
”Spun un lucru important şi îl subliniez. Singura persoană care va vedea numele şi prenumele celui care a sesizat voi fi eu. Conform legislaţiei, în România nu poţi să faci o sesizare decât dacă te semnezi cu nume şi prenume. Sesizările anonime nu pot fi luate în calcul. Şi atunci, platforma va obliga personalul să scrie cu nume şi prenume. Însă sistemul va de-identifica în momentul în care va ajunge la Colegiul Medicilor, la Corpul de Control, la Serviciul de Etică din Ministerul Sănătăţii. Datele vor ajunge de-identificate, doar eu pot avea acces cu parolă să văd şi cine a făcut sesizarea. Şi asigur că datele vor rămâne secrete”, a adăugat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.