Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea de Apel București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii, astfel că judecătorii Curții de Apel au analizat cererea lui Georgescu pornind de la acest aspect, conform motivării consultate de G4Media.
Judecătorii mai explică și faptul că Biroul Electoral Central a luat decizii pornind de la decizia CCR și a respectat sentința acestei instanțe:
Curtea de Apel București subliniază din nou în motivare, și în privința BEC, că ”hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii, iar asigurarea efectivității dispozițiilor Curții poate reclama acțiuni concrete din parte autorităților cu atribuții în domeniul în care s-a pronunțat instanța constituțională”.
Judecătorii mai arată că BEC era instituția statului chemată să adopte măsurile concrete pentru punerea în aplicare a dispozițiilor obligatorii ale Curții Constituționale prin Hotărârea nr. 32/06.12.2024.
Articolul continuă mai jos
În privința Guvernului, care la rândul său a fost chemat în judecată de Călin Georgescu, Curtea de Apel București explică faptul că în condițiile în care CCR dispusese deja anularea întregului proces electoral Guvernul nu mai putea să stabilească un calendar pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.
Context
Călin Georgescu, candidatul pro-rus cu discurs legionar care a intrat de pe primul loc în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, împreună cu Elena Lasconi (USR), a dat în judecată Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi.
Georgescu a cerut Curții de Apel București să desființeze decizia Curții Constituționale care a anulat, în 6 decembrie, primul tur al alegerilor prezidențiale. Însă deciziile CCR nu pot fi desființate de instanțe, demersul lui Georgescu fiind pur electoral și de imagine.
Curtea de Apel i-a respins cererea, iar Călin Georgescu și-a continuat demersul prin recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a respins de asemenea demersul. Călin Georgescu a atacat și la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale. Potrivit documentului consultat de G4Media, Călin Georgescu cere Curţii Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidenţialelor în care s-au calificat el şi Elena Lasconi.
Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. Acesta cere: suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluţionarea cauzei şi obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, şi să organizeze turul doi al alegerilor prezidenţiale între el şi Lasconi.
O altă solicitare vizează obligarea statului român să adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor morale şi democratice, prin restabilirea încrederii în procesul electoral.
Sa faca contestatie la NASA…
pe Lună. 😉 ajută Georgescu
AURSOSPOT nu fac nici cel mai mic efort de reformarea a CCR, pentru ca le convine, ei isi imagineaza ca vor veni la putere si vor pune mana pe CCR si o sa le faca treburile fix cum vor .. si se multumesc sa injure USR care isi doreste o reformare a CCR sa fie depolitizata
Doar pentru ca CG e un candidat nepotrivit, nu inseamna ca ce face CCR este corect.
Ce au făcut cei de la C.C.R.nu trebuie sa fi jurist sau avocat se observă de pe luna că au făcut un abuz de funcție,într-un cuvânt acești politruci îmbrăcați în robă ar trebui să iasă prin ușa din spate a instanței!