Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Economiei, Radu Miruță, anunță că a analizat datele cerute de la reprezentanții industriei de ciment și că producătorii români sunt într-adevăr afectați de importurile ieftine din țări non-UE, care nu respectă aceleași reguli de mediu și nu plătesc certificate de carbon.
„Acum o lună au venit la mine la minister toți reprezentanții industriei de ciment să îmi spună că sunt afectați de concurența neloială. Am cerut date, am analizat, m-am convins că au dreptate. Astăzi, o lună mai târziu, am mers special să îl întâlnesc într-o discuție tête-à-tête pe Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-am prezentat cifre concrete și am agreat să îi trimit o solicitare oficială pentru analizarea impunerii unei limite privind cantitățile de ciment importate din țările non-UE”, a scris Radu Miruță pe facebook.
Importurile de ciment în România au crescut brusc, chiar exponențial, de la aproape toți vecinii non-UE. Motivul? Ei nu sunt obligați să respecte aceleași condiții de mediu și nici să plătească certificate de carbon. Cu toții avem o relație de bună vecinătate, dar concurența trebuie să fie echitabilă, a mai arătat ministrul Economiei.
„România este țară de graniță a UE. Produsele grele și voluminoase ajung la noi ca destinație finală, pentru că transportul lor mai departe devine prea scump. Așadar, România are un specific diferit și trebuie tratată echitabil. Asta facem: cu cifre, cu respect, dar și cu fermitate, atunci când industria noastră este pusă în pericol de concurența neloială”.
Nu stiu despre ce importam fin Ucraina,dar celebrul Cemrom care se lauda ca e firma 100% romaneasca(ceea ce e adevarat) aduce cimentul vrac din Turcia ca produs secundar,ii baga niste aditivi si il baga in saci,fara sa plateasca taxele de mediu pe care le platesc firmele straine care produc cimentul in Romania cu angajati romani.