Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luciano Scărlătescu, un bucătar pizzar din comuna Atena Lucana, în provincia Salerno, este noul campion mondial al pizzei picante, transmite agenția Ansa, citată de Rador.
Proprietarul pizzeriei „Da Luciano” a câștigat locul întâi la categoria „Pizza Picantă Clasică” la cea de-a 24-a ediție a Campionatului Mondial de Pizza Picantă, care s-a încheiat la Scalea, în provincia Cosenza.
Competiția, care a reunit maeștri pizzari din 18 regiuni și țări italiene, inclusiv Franța, Spania, Belgia, Albania, Estonia, Bulgaria, Mexic, Argentina, Columbia, Brazilia, Sri Lanka, Egipt și Turcia, a fost jurizată de aproximativ 50 de experți care au evaluat creaţiile cele mai originale și delicioase.
Originar din România, Scărlătescu și-a găsit o nouă casă în Italia, iar Vallo di Diano a fost locul ideal pentru a-și realiza visul.
În comuna Atena Lucana şi-a construit o familie și viitorul, transformându-și pasiunea pentru arta culinară într-o adevărată misiune.
Împreună cu soția sa, Anastasia, a decis să investească în centrul istoric al satului Val di Diano, readucând viață, arome și convivialitate pe străduțele vechi de secole.
Pizzeria sa oferă aproximativ 60 de tipuri de pizza, toate preparate cu ingrediente selecte și aluaturi ușoare și digerabilee. Prin această victorie, Scărlătescu aduce notorietate comunei Atenei Lucana și întregii zone Vallo di Diano, devenind un simbol al integrării, talentului și dragostei pentru propria profesie.