G4Media.ro

Liderii viitorului. Cum ar trebui să arate managerii marilor companii din România,…

Foto: Moose Photos – Pexels.com

Liderii viitorului. Cum ar trebui să arate managerii marilor companii din România, în viziunea studenților „expați”

Imaginați-vă România anului 2030. Ce abilități ar trebui să aibă cei care conduc companiile viitorului, în România? Acest scenariu de lucru li s-a prezentat unor studenți români care învață acum în universități din afara țării, într-un studiu al companiei de consultanță Roland Berger, transmis pentru G4Media. Răspunsurile tinerilor arată că aceștia cred că viitorii lideri ar trebui mai ales să știe să comunice eficient, să lucreze bine în echipă și să aibă empatie. De asemenea, un bun lider trebuie să fie deschis la inovație, consideră studenții.

Autorii studiului, care cuprinde două perspective (ale unor manageri și ale unor studenți), spun că au intervievat 300 de executivi de mari companii din România și peste 300 de studenți români care studiază în 14 țări din Europa și Statele Unite. Obiectivul este ilustrarea economiei României, la orizontul anului 2030, prin prisma viitorilor executivi; pe autori i-a interesat și felul în care este văzută evoluția economică a țării de către cei care conduc companii puternice în România, în acest moment. Cele 14 țări sunt Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite.

Autorii studiului spun că, printre altele, au vrut să cunoască perspectiva studenților despre liderul viitorului. Mai precis: cum cred tinerii că ar trebui să arate un top executive într-o companie importantă în România în anul 2030?

Rezultatele:

Liderii viitorului. Cum ar trebui să arate managerii marilor companii din România, în viziunea studenților "expați"

În primul rând, liderii viitorului ar trebui să aibă „soft skills” și „inteligență emoțională”, consideră cei mai mulți dintre respondenți. Ce înseamnă acest lucru? Că viitorii lideri ar trebui să știe să comunice bine, să lucreze bine în echipă și să aibă empatie.

În al doilea rând, un bun lider trebuie să fie deschis la inovație, consideră tinerii – să aibă inițiativă, să fie creativ(ă), să creeze un mediu de lucru deschis, în care echipele pe care le coordonează să poată să vină cu idei noi și să le implementeze.

„România are o șansă unică să se poziționeze că un hub de inovație, din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, consumatorii români sunt cunoscuti pentru faptul că sunt deschiși la nou, în permanentă dornici să experimenteze – de multe ori România este folosită că țară de test pentru lansare de proiecte noi, produse noi etc. Pe de altă parte, cel puțin în zona de digital și tehnologie, avem o bază bună de programatori/ dezvoltatori, astfel încât multe companii au mutat în România echipe care să dezvolte lucruri inovative pentru tot grupul și din nou România este o țară test pentru multe din lucrurile noi care se dezvoltă”, transmit autorii studiului.

Pe locul trei în clasamentul abilităților de lider, se află partea de… „leadership” – adică un lider trebuie să aibă integritate, viziune, credibilitate, consideră studenții.

Mai contează și abilitățile de reziliență și adaptabilitate. „Reziliența este un cuvânt care a fost foarte mult folosit în ultimii ani – Reziliența personală, a echipei/ companiei, a modelului de afaceri, chiar și a țării (planul de reziliența dezvoltat de EU). Însă chiar și înainte de criză, reziliența a fost un subiect pe agenda executivilor români, prin prisma inovațiilor disruptive care sunt din ce în ce mai prezente în mai toate industriile. Și al căror impact începe să fie vizibil și în România. Iar așteptarea noastră este că acest subiect va domină agenda de business și în perioada următoare, dat fiind că transformările în mediul de business se întâmplă cu o viteză și mai mare”, menționează analiza.

Abilitățile tehnice și digitale sunt pe plan oarecum secund. „Ce e important pentru un lider nu este neapărat să fie up to date din punct de vedere tehnic, ci să aibă perspectiva strategică, să înțeleagă trendurile, să identifice bine oportunitățile și riscurile, ca să știe cum să le gestioneze cât mai bine”, arată sondajul.

În categoria „Altele” sunt Sustenabilitatea și Diversitatea – „Ponderea lor pare încă mică (de înțeles poate prin prisma faptului că sunt recent intrate în vocabularul de business), însă care, în opinia noastră, vor deveni din ce în ce mai importante pe viitor”, transmit autorii studiului.

România are o poziție bună, mai bună decât alte țări, la capitolul Diversitate.

 

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...