
În „Regiunea Centru” a fost atinsă deja ținta de absorbție aferentă anului 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, că în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 a fost atinsă deja ținta de absorbție aferentă anului 2025. Până în prezent au fost depuse 1.699 proiecte, având o valoare totală de 2,78 miliarde euro, din care suma solicitată este de 1,95 miliarde euro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În paralel cu evaluarea proiectelor depuse se lucrează la implementarea proiectelor contractate, în număr de 355, cu o valoare totală de 1.126 milioane euro, din care 742,71 milioane euro este suma solicitată. La finalul lunii iulie, rata de absorbție efectivă a fondurilor europene la nivelul Regiunii
Centru era de 8,26 %, în valoare nominală: 95.210.843 euro, acestea reprezentând cereri de rambursare. Dacă adăugăm și prefinanțările, atunci suma totală primită de la Comisia Europeană este de 124.012.456 euro, respectiv 10,76% din suma totală de 1.384.456339 euro, alocată PR Centru, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este Autoritate de Management.
Cifrele făcute publice periodic de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene arată că, în acest moment, rezultatele din Regiunea Centru sunt peste media națională privind absorbția fondurilor europene derulate prin programele regionale, care este de 6,32%, respectiv 563.420.755 euro absorbție efectivă”, a declarat Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.
Cele mai multe cereri de finanțare sunt depuse pe Prioritatea 1: „O regiune competitivă prin inovare
și întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă” – 998 de proiecte, cu o valoare totală solicitată de peste 2,3 miliarde de lei. În acest domeniu au fost deja contractate 176 de proiecte și sunt în faza de contractare încă 78, restul fiind în lista de rezervă. Valoarea totală solicitată nerambursabilă pentru contractele semnate și cele în contractare este de aproape 702 de milioane lei.
În cazul autorităților publice, cele mai multe solicitări sunt pentru eficientizarea energetică a clădirilor, respectiv 122 de proiecte în cadrul Priorității 3 „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, cu o valoare solicitată de aproape 1,28 miliarde de lei, Dintre acestea au fost contractate până acum 36 de proiecte, cu o valoarea totală solicitată nerambursabilă de 488,5 milioane lei.
Ce fonduri au fost alocate în exercițiile financiare precedente
În cadrul POR 2007 – 2013 au fost depuse 1.200 de proiecte, au fost contractate 499, iar 432 au fost
finalizate. Gradul de absorbție a fondurilor europene a fost de 82,3%, suma absorbită fiind de 394,75
milioane de euro. A fost prima perioadă de finanțare după aderarea la UE, proiectele europene erau
relativ noi, nu existau specialiști în scriere cererilor de finanțare și beneficiarii nu erau obișnuiți cu
procedurile și cerințele mai complexe decât cele necesare accesării fondurilor din bugetul de stat, precizează sursa citată.
În cadrul POR 2014 – 2020 au fost depuse în Regiunea Centru aproape de două ori mai multe cereri de finanțare decât în perioada precedentă: 2.333. Dintre acestea au fost contractate 1.184 de proiecte, cu o valoare solicitată de peste 1,43 miliarde euro. Au fost finalizate 849 de proiecte cu o valoarea a sumelor nerambursabile de peste 1,028 miliarde euro, ceea ce a dus la o absorbție de 134% a fondurilor nerambursabile.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.