
Grindeanu: Îmi doresc ca Titus Corlăţean să facă parte din echipa mea. Am avut o discuţie cu el acum câteva zile / Corlățean plănuia să preia președinția PSD
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că îşi doreşte ca Titus Corlăţean să facă parte din echipa sa, care va fi aleasă la Congresul din 7 noiembrie. El a menţionat că a avut o discuţie în acest sens cu fostul ministru de Externe. ”I-am spus că faptul că ne ştim de 25 de ani, de la TSD, de la Tineretul Social-Democrat, şi am avut foarte multe lucruri şi bătălii electorale, politice, împreună ne dă amândurora background-ul necesar să trecem peste anumite, poate, supărări”, a susţinut Grindeanu, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgovişte, dacă Titus Corlăţean mai rămâne în PSD.
”Eu sunt convins că da. Eu am avut o discuţie cu Titus în urmă cu câteva zile. A fost la mine, l-am invitat, eu l-am rugat să avem această discuţie. I-am spus că îmi doresc să facă parte din echipa mea şi oferta rămâne deschisă şi acum. I-am spus că faptul că ne ştim de 25 de ani de la TSD, de la Tineretul Social-Democrat, şi am avut foarte multe lucruri şi bătălii electorale, politice, împreună ne dă amândurora background-ul necesar să trecem peste anumite, poate, supărări. Oferta mea rămâne deschisă şi Titus ştie acest lucru şi îmi doresc, după o perioadă pe care o consideră el necesară, să redevină activ în conducerea partidului, eu m-aş bucura să facă acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.
Senatorul PSD Titus Corlăţean avea în plan să candideze la ședia PSD. El a afirmat, la două luni după ce şi-a făcut publică intenţia de a candida că încheie ”practic un ciclu de 24 de ani în politică”. ”Întotdeauna în PSD la bine şi la greu, nu regret existenţa mea în PSD în toţi aceşti an”, afirma el, adăugând că ”PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorinţă de reformă”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.