Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Timișoara se pregătește pentru noua ediție a Târgului de Crăciun, care își va deschide porțile în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, cu o săptămână mai târziu decât era planificat – din motive de eficientizare economică. Și în acest an, Târgul de Crăciun se va întinde în trei piețe centrale ale Timișoarei: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
În Piața Victoriei vor fi amplasate bradul, roata panoramică (de 23 de metri înălțime, cu 16 gondole a câte patru locuri), cupola de lumini, zona gastronomică (în parcarea Modex), scena și cele 70 de căsuțe ale comercianților.
În Piața Libertății vor funcționa patinoarul de 18 x 30 de metri, caruselul pentru copii (cu încălzire) și o noutate absolută: un carusel cu gondole în formă de brad. Zilele acestea, internetul a fost umplut cu imagini din timpul probelor instalației, iar – așa cum se întâmplă mereu – au apărut și comentariile negative.
Unii au fotografiat instalația ziua, alții seara, cu descrierea că ar fi bradul de Crăciun al Timișoarei, astfel că valul de „hate” (nr. critici, ură – engl) a invadat online-ul.
Bradul-gondolă se confruntă cu același tratament de care a avut parte, la început, și roata panoramică din Piața Victoriei. Deși mulți internauți au fost deranjați de apariția roții, în cele din urmă aceasta s-a dovedit a fi o veritabilă atracție în centrul orașului: timișorenii și turiștii au folosit-o pentru a vedea centrul dintr-o perspectivă inedită.
În timpul târgului va fi pus în circulație și trenulețul turistic, care s-a bucurat de mare succes și în perioada Paștelui.
Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun va avea loc pe 30 noiembrie, la ora 18:00, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Patinoarul din Piața Libertății va găzdui, în premieră, un spectacol de dans pe gheață inspirat din universul lui Harry Potter, duminică.
Pe parcursul celor cinci săptămâni, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști locali și invitați precum Alexandra Ungureanu, Moonlight Breakfast, Narcisa Suciu, Marius Ciprian Pop și trupa Zdob și Zdub.
Târgul va rămâne deschis până la Crăciunul Sârbesc, pe 7 ianuarie 2024.