
Finlanda începe patru săptămâni de manevre militare în care va instrui 15.000 de recruţi
Armata finlandeză va începe sâmbătă şase exerciţii militare diferite în diverse zone ale ţării, cu o durată totală de patru săptămâni, pentru a instrui 15.000 de recruţi, la care vor participa, de asemenea, mii de rezervişti şi soldaţi din Regatul Unit, Polonia şi Suedia, informează vineri agenția de știri EFE.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Aceste manevre au ca obiectiv să valideze capacitatea defensivă în timp de război a recruţilor care sunt pe punctul de a-şi încheia serviciul militar obligatoriu şi să menţină competenţa militară a rezerviştilor şi personalului militar, conform unui comunicat al armatei finlandeze.
În acelaşi timp, ele vor consolida capacitatea forţelor armate finlandeze de a desfăşura operaţiuni comune cu ţările aliate din NATO, transmite Agerpres.
„Exerciţiile vor asigura integrarea lecţiilor identificate şi învăţate despre războiul din Ucraina în antrenament”, a precizat armata finlandeză în comunicat.
Manevrele vor începe cu exerciţiul de rachete antitanc „Northern Spike 25”, la care vo r participa 200 de soldaţi şi care se va desfăşura între 8 şi 16 noiembrie în Rovajarvi (Laponia), unde se află cel mai mare poligon militar din Europa.
În continuare, între 17 şi 25 noiembrie, în acelaşi loc se va desfăşura exerciţiul de artilerie „Northern Strike 225”, cu participarea a aproximativ 2.200 de militari din Finlanda şi Polonia.
Manevrele vor continua în Rovajarvi cu exerciţiul „Lapland Steel 25”, în care aproximativ 1.200 de militari din Finlanda, Regatul Unit şi Suedia vor exersa capacitatea operaţională comună în condiţii de iarnă între 26 noiembrie şi 5 decembrie.
În acelaşi timp, în sudul Finlandei va avea loc exerciţiul „Lively Sentry 25”, cu participarea a 6.500 de recruţi şi rezervişti şi aproximativ 900 de vehicule militare, în cadrul căruia vor exersa cum să respingă un eventual atac într-o zonă urbană.
Manevrele „Northern Axe 25”, la care vor fi dislocaţi 3.000 de militari din Finlanda şi Regatul Unit, se vo r desfăşura între 29 noiembrie şi 5 decembrie în localitatea Vuosanka, situată la doar 50 de kilometri de graniţa cu Rusia.
Acest exerciţiu militar se va concentra pe practicarea capacităţii de luptă în situaţii care includ tactici de apărare, întârzierea inamicului, contraatac şi utilizarea vederii pe timp de noapte.
Ultimul exerciţiu, denumit „Mallet Strike 2/25”, va include o forţă de aproximativ 1.000 de militari din Finlanda, Regatul Unit şi Suedia şi se va desfăşura la Lohtaja, pe coasta de vest a Finlandei, între 11 şi 20 noiembrie.
Este vorba despre cele mai importante manevre de apărare aeriană şi terestră ale ţării, conform armatei finlandeze, iar obiectivul său este „dezvoltarea interoperabilităţii şi a tacticilor, tehnicilor şi procedurilor de apărare aeriană cu aliaţii”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.