
Grecia îşi înăspreşte politica împotriva armelor de foc ilegale, după ce două persoane au fost ucise în weekend într-un schimb de focuri între familii rivale în Creta
Grecia a anunţat vineri că îşi înăspreşte politica împotriva armelor de foc ilegale, după ce două persoane au fost ucise în weekend într-un schimb de focuri între familii rivale în Creta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Deţinerea ilegală de arme de foc va fi considerată acum o infracţiune, nu doar o contravenţie, iar permisele de port-armă vor fi revizuite la nivel naţional, a anunţat Michalis Chrisochoidis, ministrul grec al Protecţiei Cetăţenilor.
Peste 200 de ofiţeri suplimentari vor fi acum staţionaţi permanent în Creta pentru a combate criminalitatea, inclusiv traficul de arme, cultivarea de canabis şi furtul de vite, a adăugat ministrul.
Două persoane au fost ucise în weekend într-un schimb de focuri în satul monta n Vorizia din Creta: un bărbat în vârstă de 39 de ani şi o femeie în vârstă de 56 de ani, membri ai unor familii rivale.
Împuşcăturile au avut loc la câteva ore după ce o casă în construcţie aparţinând uneia dintre familii a fost distrusă cu dinamită.
Ofiţeri de poliţie puternic înarmaţi au fost trimişi la faţa locului.
„Cetăţenii care respectă legea se tem să depună plângeri”, a declarat guvernatorul Cretei, Stavros Arnaoutakis, pentru postul public de televiziune ERT.
Autorităţile au efectuat mai multe arestări în Vorizia, dar nu au recuperat încă majoritatea armelor folosite în confruntare, între care puşti de vânătoare şi cel puţin o puşcă de asalt AK-47.
Deţinerea ilegală de arme este răspândită în Creta, iar reglările de conturi între familii sunt frec vente.
Focurile de armă au loc frecvent şi la nunţi, botezuri şi petreceri. Luna trecută, un bărbat în vârstă de 23 de ani a împuşcat mortal un bărbat în vârstă de 52 de ani la o sărbătoare sătească din vestul Cretei.
În 2005, a fost lansată o campanie susţinută de regretatul compozitor cretan Mikis Theodorakis pentru a încuraja populaţia locală să evite violenţa armată. Aceasta a avut un efect scăzut.
Într-un raport publicat în iunie, ONG-ul Global Initiative Against Transnational Organized Crime, cu sediul la Geneva, a estimat că ar putea exista până la un milion de arme ilegale în Grecia.
Conform ONG-ului, piaţa ilegală de arme din ţară este controlată în mare parte de crima organizată rusă, georgiană şi albaneză.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.