
Drulă (USR): Ajunge cu demența la volan și cu statul impotent care o încurajează / La MAI zace operaționalizarea legislației privind constatarea automată a contravențiilor / Domnule Predoiu, dacă domnul Despescu nu poate sau nu e în stare, e cazul să se ocupe altcineva
În contextul accidentului în care o femeie de 35 de ani a fost ucisă pe trecerea de pietoni pe Șoseaua Berceni, în zona Apărătorii Patriei, iat fetița ei de doi ani a fost rănită grav, deputatul USR Cătălin Drulă acuză Ministerul Afacerilor Interne Ajunge că întârzie operaționalizarea legislației privind constatarea automată a contravențiilor. Cătălin Drulă îi cere ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu (PNL), să nu mai accepte amânări, iar dacă secretarul de stat Bogdan domnul Despescu nu poate sau nu e în stare, e cazul să se ocupe altcineva.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Deplasarea pietonală nu trebuie să fie un stres sau o cursă cu pericole mortale, asta separă în 2025 un oraș civilizat, european de o junglă urbană, de sălbăticie. Sunt măsuri simple. Sunt măsuri care salvează vieți.
Nu mă interesează culoare politică PSD, PNL, USR, AUR sau ce-o fi. Haideți să spunem stop în 2025 acestui carnagiu de pe străzile noastre. Ordinea și disciplina în trafic nu e opțională. E obligatorie”, afirmă Cătălin Drulă într-o postare pe Facebook.
Drulă precizează că încă zace la Ministerul Afacerilor Interne operaționalizarea legislației privind constatarea automată a contravențiilor. „Adică mai pe românește, camere video cu radar automat, detecție de trecere pe roșu, folosire ilegală a benzilor de autobuz. Întâi am așteptat legea, jalon PNRR. Apoi am așteptat, ieșit din termen, ordinul de ministru cu normele de aplicare a legii. Așteptăm acum «operaționalizarea» de către MAI a nu știu cărui centru de procesare, care nu se mai întâmplă o dată”, menționează deputatul USR.
Cătălin Drulă susține că apelul său nu reprezintă un atac politic.
„Mă interesează prea puțin culoare politică, partide, vreau doar după ani de zile să avem aceste sisteme operaționale și să salvăm vieți. Timișoara le are deja montate, Clujul le are montate, dar nu se pot da amenzi pentru că… nu există operaționalizarea la MAI.
Mă separă multe de domnul Boc și relația noastră publică n-a fost tocmai prietenoasă, dar îi împărtășesc complet frustrarea privind întârzierea MAI în operaționalizarea acestor sisteme automate. Domnule Boc, vă sunt alături în acest proiect așa cum ați spus-o și public (și vă mulțumesc). Și Dominic Fritz vă este, nu se poate ca viețile oamenilor să se distrugă pentru că MAI nu vrea și nu poate. Domnule Predoiu, faceți o prioritate și nu mai acceptați amânări. Dacă domnul Despescu nu poate sau nu e în stare, e cazul să se ocupe altcineva”, subliniază Cătălin Drulă.
Postarea integrală:
DESTUL. AJUNGE! Ajunge cu demența la volan și cu statul impotent care o încurajează. M-a zguduit vestea de astăzi despre o mămică de 35 de ani ucisă pe trecerea de pietoni la Apărătorii Patriei, în timp ce împingea căruciorul cu fetița de 2 ani, care este grav rănită.
Am fost săptămâna trecută chiar în acea zonă, la Apărătorii Patriei/Metalurgiei și o dată în plus m-am îngrozit de pericolul la care sunt expuși pietonii. Trotuare înguste sau lipsă, sau nefolosibile, părinți împingând cărucioare pe carosabil. Treceri de pietoni nesigure unde pietonii trebuie să supraviețuiască competiției cu demarajele nervoase în trombă.
Soluțiile există și sunt în fața noastră:
1. Sistemele automate de constatat contravenții
2. Intervenții de calmare a traficului din proiectarea drumurilor
Încă zace la Ministerul Afacerilor Interne operaționalizarea legislației privind constatarea automată a contravenților. Adică mai pe românește, camere video cu radar automat, detecție de trecere pe roșu, folosire ilegală a benzilor de autobuz. Întâi am așteptat legea, jalon PNRR. Apoi am așteptat, ieșit din termen, ordinul de ministru cu normele de aplicare a legii. Așteptăm acum “operaționalizarea” de către MAI a nu știu cărui centru de procesare, care nu se mai întâmplă o dată.
Acesta nu este un atac politic. Mă interesează prea puțin culoare politică, partide, vreau doar după ani de zile să avem aceste sisteme operaționale și să salvăm vieți. Timișoara le are deja montate, Clujul le are montate, dar nu se pot da amenzi pentru că… nu există operaționalizarea la MAI.
Mă separă multe de domnul Boc și relația noastră publică n-a fost tocmai prietenoasă, dar îi împărtășesc complet frustrarea privind întârzierea MAI în operaționalizarea acestor sisteme automate. Domnule Boc, vă sunt alături în acest proiect așa cum ați spus-o și public (și vă mulțumesc). Și Dominic Fritz vă este, nu se poate ca viețile oamenilor să se distrugă pentru că MAI nu vrea și nu poate. Domnule Predoiu, faceți o prioritate și nu mai acceptați amânări. Dacă domnul Despescu nu poate sau nu e în stare, e cazul să se ocupe altcineva.
Orașele noastre nu sunt poligoane de viteză și de frustrări. Viețile copiilor nu pot să fie victima nervilor exprimați în manevre periculoase. Regulile pentru șoferi nu sunt opționale. Poliția Rutieră trebuie să apere ordinea și integritatea cetățenilor, nu frustrările și comportamentul antisocial.
În ce privește calmatoarele de trafic, ele sunt extrem de eficiente. La fel intersecțiile cu colțuri protejate pentru vizibilitate. Trecerile de pietoni supraînălțate. Proiectare care sa prevină viteza și accidentele.
În multe din orașele României și chiar și în București astfel de intervenții au fost făcute deja. Și primăria generală a făcut și cele de sector. Dar trebuie mult mai multe și fără frica stupidă a politicienilor că pierd voturi. Fără populism care ucide prin inacțiune.
Chiar în zona Apărătorii Patriei, Metalurgiei, constatam că astfel de măsuri lipsesc. Un pont, domnule Băluță, și o rugăminte: trecerea de pietoni de la Parcul Tudor Arghezi trebuie supraînălțată. Părinții care merg în parc cu copilași se expun la un trafic intens de șosea la acea trecere peste 4 benzi. Ar ajuta foarte mult.
Deplasarea pietonală nu trebuie să fie un stres sau o cursă cu pericole mortale, asta separă în 2025 un oraș civilizat, european de o junglă urbană, de sălbăticie. Sunt măsuri simple. Sunt măsuri care salvează vieți.
Nu mă interesează culoare politică PSD, PNL, USR, AUR sau ce-o fi. Haideți să spunem stop în 2025 acestui carnagiu de pe străzile noastre. Ordinea și disciplina în trafic nu e opțională. E obligatorie.
PS Am pus 1000 de camere de viteză în PNRR ca jalon împreună cu finanțarea aferentă. ZERO găsim instalate astăzi. Domnul Pistol de la CNAIR a amânat implementarea proiectului până când s-au pierdut banii din PNRR. Iarăși, nu mă interesează stăpânii politici ai domnului Pistol, mă doare sufletul că din prostie, indolență, populism naiv pierdem oportunități să ne ordonăm și sa ne civilizăm.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.