
Un smartwatch creat pentru exploratori: HUAWEI WATCH Ultimate 2, primul ceas inteligent cu rezistență la apă până la 150 metri și funcții audio
Descoperă noi trasee de drumeție pe uscat, se aventurează în ape adânci, străbat orașul dintr-o parte în alta la întâlniri de business sau se relaxează cu sporturi în natură: cu toții sunt exploratori, ghidați de curiozitate și curaj. Dacă ești printre ei, știi deja că e ușor să pierzi din vedere detaliile care contează când ești prins în explorare, însă pentru asta există tehnologia – să-ți facă viața mai ușoară și experiențele mai interesante.
Este misiunea perfectă pentru noul ceas inteligent HUAWEI WATCH Ultimate 2, unul dintre cele mai performante smartwatch-uri ale brandului, lansat de curând în România. Fie că ești sub apă, pe munte sau în jungla orașului, acesta îți oferă direcție, siguranță și claritate, prin tehnologii de ultimă generație, ca să te poți concentra pe ceea ce contează: experiența în sine, acum mult îmbunătățită. Ceasul este disponibil deja pe HUAWEI Store și la partenerii autorizați din România.
Un sistem inovator de rezistență la apă, premieră printre ceasurile inteligente
HUAWEI WATCH Ultimate 2 a fost inspirat de stilul de viață al exploratorilor: își depășesc limitele pentru a descoperi locuri noi, motivați de dorința de a explora lumea. De aceea, cele mai noi funcții au fost create pentru aventurile subacvatice: WATCH Ultimate 2 este primul ceas inteligent din industrie care dispune de rezistență la apă până la 150 m adâncime, datorită design-ului avansat, cu 13 straturi de protecție și 46 de trasee etanșe, folosind structuri și materiale inovatoare rezistente la apă. Mai mult, este primul smartwatch din lume care oferă funcții audio (apeluri, redare vocală) la această adâncime. Mecanisme speciale previn infiltrarea apei între componente de la interior, acoperite cu un strat anti-coroziv, și protejează microfonul.
Primul sistem de comunicare subacvatică din industrie bazat pe sonar
Dacă te întrebi cât de departe pot merge noile capabilități, WATCH Ultimate 2 respectă standardele legale pentru a fi utilizate în scufundări profesioniste. Tradițional, scafandrii comunică pe baza gesturilor și a semnalelor luminoase, care sunt greu vizibile în condiții de vizibilitate redusă. HUAWEI WATCH Ultimate 2 elimină aceste limitări, introducând comunicarea subacvatică pe bază de sonar, prin mesaje sau apeluri către ceasuri aflate la o distanță de până la 30 metri. Împreună cu funcția SOS subacvatică, care permite trimiterea unui semnal de urgență pe o rază de 60 metri, toate contribuie la un nivel înalt de siguranță în timpul scufundărilor.
Funcții inovatoare pentru expediții, pentru precizie și siguranță la următorul nivel
Expedițiile în natură pot fi pe cât de spectaculoase, pe atât de imprevizibile, astfel că un partener cum e WATCH Ultimate 2 te poate scoate din încurcătură mai ușor decât crezi, ca să te bucuri în continuare de aventură. Funcțiile avansate pentru activități outdoor echipează exploratorii cu tot ce au nevoie pentru experiențe la nivelul următor.
Ceasul este dotat cu un sistem inovator de antenă de tip „gap”, care ajustează automat puterea și direcția semnalului pentru o recepție mai stabilă și mai rapidă, indiferent de condițiile din teren. Antena facilitează o conectivitate mai eficientă în medii extreme, astfel că explorezi fără grija că ai putea rămâne izolat într-o zonă dificilă.
Sistemul de poziționare Sunflower este îmbunătățit cu algoritmi avansați și asigură o identificare extrem de precisă a coordonatelor GPS: acuratețea poziționării 3D a crescut cu peste 20%, iar precizia rutei și a distanței cu până la 30%, menținând semnalul stabil chiar și în zone montane sau urbane dense.
Aventurierii care iubesc să exploreze natura vor fi încântați de noul Expedition Mode, care afișează informații esențiale pe traseu: altitudinea, presiunea atmosferică, viteza medie, ritmul cardiac, nivelul bateriei sau avertizările meteo. Funcția Route Back îți permite să revii cu ușurință la traseul de start, iar la final poți consulta statistici detaliate.
Siguranța rămâne pe primul loc în timpul expedițiilor, iar funcțiile noului HUAWEI WATCH Ultimate 2 o dovedesc. Senzorii Fall Detection detectează automat o cădere bruscă și afișează un mesaj de confirmare în 14 secunde – dacă nu răspunzi în 60 de secunde, ceasul trimite apeluri SOS și notificări către contactele de urgență. Mai mult, funcția High Altitude Monitoring recunoaște automat când ești la o altitudine extremă (peste 4.500m) și te avertizează cu privire la posibile simptome fizice.
O autonomie care permite expediții fără griji
Expedițiile sunt despre experiențe inedite și dacă e un lucru care nu ar trebui să te preocupe, acela e faptul că se descarcă smartwatch-ul. În ceea ce privește autonomia bateriei, WATCH Ultimate 2 oferă două moduri de funcționare: în modul de economisire a energiei ceasul funcționează până la 11 zile fără încărcare, păstrând funcțiile esențiale, iar în modul standard oferă până la 4,5 zile de autonomie cu toate funcțiile active.
Monitorizare precisă a indicatorilor de sănătate și funcții care îmbunătățesc experiențele de zi cu zi
Monitorizarea sănătății este un alt aspect pentru care merită să investești într-un ceas inteligent performant. HUAWEI WATCH Ultimate 2 integrează sistemul TruSense™, care împreună cu tehnologia X-TAP oferă o evaluare completă a sănătății prin 11 indicatori ai stării fizice și emoționale: de la nivelul de stres până la temperatura corporală și nivelul de oxigen din sânge, obținute printr-o simplă apăsare a senzorului lateral.
Perfect în expediții, dar și în zilele ocupate când ești prins la birou sau în oraș, WATCH Ultimate 2 îți oferă posibilitatea de a comunica prin apeluri independent de telefon, prin funcția eSim, chiar și în modul Economisire Energie. Nici măcar mediile zgomotoase nu vor mai fi o problemă, datorită posibilității de a anula zgomotul de fundal prin intermediul inteligenței artificiale.
Pe lângă partener de aventură, WATCH Ultimate 2 poate fi și un antrenor inteligent de golf, oferindu-ți acces la peste 16.000 de hărți de terenuri de golf din 19 țări. Poți mări hărțile fără să pierzi din detalii, observând clar zonele care te interesează. Prin aplicația Huawei Health, poți vizualiza traiectoriile mingii și analiza performanța, revizuind loviturile și momentele-cheie.
Un design premium din materiale inovatoare, pentru fiabilitate maximă
Nu doar tehnologia noului HUAWEI WATCH Ultimate 2 a fost inspirată de exploratori, ci și design-ul se încadrează în aceeași linie. Spiritul de aventurier, dar și alura clasică a unui ceas de lux, sunt cuprinse în fiecare detaliu, începând cu nuanțele disponibile. Ceasul vine în două variante de culoare: Blue, inspirată de valurile mării, cu elemente care evocă forța oceanului și o curea din compozit 3D albastru-alb și Black, cu inserții roșii, simbol al energiei, o busolă centrală care ghidează exploratorii prin sălbăticie și o curea neagră din fluoroelastomer. Ambele variante vin cu câte o curea specială pentru scufundări.
Carcasa octogonală a ceasurilor WATCH Ultimate 2 este fabricată din metal lichid pe bază de zirconiu, acoperit cu o peliculă ultra-dură, oferind astfel protecțe împotriva coroziunii și durabilitate de excepție. De asemenea, ceramica nanocristalină bicoloră și sticla de safir contribuie la rezistența ceasurilor și protecția lor împotriva uzurii și zgârieturilor.
Ecranul oferă o experiență vizuală captivantă și oferă o luminozitate maximă de până la 3.500 niți, pentru o vizibilitate excelentă chiar și în lumina soarelui.
HUAWEI WATCH Ultimate 2 este disponibil pentru achiziție pe HUAWEI Store: varianta cu carcasă Amorphous zirconium și curea neagră din fluoroelastomer vine la prețul de 3.999 RON, iar modelul cu carcasă Amorphous zirconium și cureal dual-color din fluoroelastomer poate fi achiziționat cu 4.999 RON. Iar asta nu e tot: dacă alegi noul smartwatch primești cadou căștile Freebuds Pro 4 și 10x puncte în HUAWEI Store.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank