Cum impiedică baronii piața terenurilor și constituirea clasei de mijloc la sate (Op-ed)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Săptămâna trecută a fost adoptată de Camera Deputaților o modificare la Legea 17/2014 – lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole. O modificare care vine să accentueze o dată în plus faptul că legea originală avea ea însăși tușe grele de birocrație. Un adevărat calvar birocratic exista deja pentru orice vânzare de teren extravilan, noua modificare îl face și mai rău.

USR și PNL au formulat o sesizare către Curtea Constituțională a României cu privire la numeroasele aspect neclare sau contradictorii pe care le conține modificarea adoptată, dar și grave încălcări ale unor drepturi constituționale.

În replică au venit acuzele și argumentele trunchiate ale baronilor care au și propus aceste modificări, în fapt, beneficiarii direcți ai legii și a modificărilor ei. Un exemplu: Alexandru Stănescu, deputat PSD de Olt și președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților: „Scopul acestei legi este de a opri specula cu terenuri agricole și, bineînțeles, de a opri tranzacționarea terenurilor către străini. În România se discută de câțiva ani, România și-a vândut terenurile către străini. (…) Oare cei de la PNL și USR își doresc ca străinii să ne cumpere terenurile?”. Când deții cam jumătate de județ, e ipocrit să te plângi că îți fac alții concurență.

Cu mască și fără mască

Haideți să vedem câteva cifre și să încercăm să înțelegem ce ne spun ele despre dezinformările inițiatorilor proiectului. Prin demontarea acestor premise vom înțelege și care a fost inteția din spatele sloganurilor generoase. În realitate, inițiatorii urmăresc să blocheze întreaga piață a terenurilor agricole din România, situație din care va profita clientela politică, marii proprietari și marii arendași. Am avut o grațiere mascată prin recursul compensatoriu și alte dezincriminări obținute de PSD prin Parlament sau prin Decizii CCR, o destructurare mascată a justiției prin legile justiției, iar acum o renaționalizare, mascată sub pretextul protecției de străini a terenurilor românești.

Iată câteva date:

1. În 2018, am întrebat Ministerul Agriculturii de câte ori a exercitat Statul român de dreptul de preemțiune pe care îl are în baza Legii 17/2014 – Răspuns: Niciodată. Zero. 0.
2. Tot în 2018, am întrebat Ministerul Agriculturii câte contravenții au fost constatate și sancționate în baza Legii 17/2014.– Răspuns: Niciodată. Zero. 0.

Deci statul român, condus de politicieni care ne ocrotesc de străini, nu a folosit NICI MĂCAR ÎNTR-UN SINGUR CAZ acest drept. Să zicem că nu ar fi bani la buget pentru asta – deși la câți bani spargem pe panseluțe, bordurele și altele, ai zice că politicienii îngrijorați că ne cumpără străinii pământul investeau în a-l cumpăra la stat.

Faptul că nici măcar nu se folosesc sancțiunile existente deja arată că legea aceasta e pentru fraierii care aleg să se conformeze voluntar, ștabii zilei nefiind deranjați sub nicio formă de organele Statului Român.

3. Dintr-un răspuns cu privire la stadiul Cadastrului general, primit în 2017 de la domana ministru Sevil Shaideh, și dindatele la zi de pe site-ul ANCPI reiese că în România avem aproximativ 40 de milioane de imobile (terenuri intravilane și extravilane, construcții de toate felurile). Dintre acestea, în 2017 erau întabulate în Cartea Funciară puțin peste 9,8 milioane de hectare, reprezentând 24,5% din total. În 2020, când am verificat din nou, procentul a urcat la 38% din total.

În aproximativ trei ani s-au efectuat lucrări pentru aproximativ 12% din imobile. Dacă iei în socoteală dorințele societății românești, e un ritm foarte lent, dacă iei în considerare ritmul de dinainte de anul 2017, e un ritm bun, dacă mai adaugi niște cifre și informații, e un dezastru.

Astfel, din cele 5,5millioane de immobile întabulate între anii 2017 -2020, statul a întabulat doar 2,5 milioane de imobile, iar cetățenii au întabulat aproape 3 milioane de imobile. Asta, în condițiile în care, ANCPI și Programul național de cadastru au beneficiat în anii 2017 – 2020 de alocări bugetare generoase – de câteva sute de milioane de euro, ba mai mult, beneficiază din 2018 de o finanțare prin fonduri europene de peste 300 de milioane de euro pentru același program.

Dacă facem un pas mai în spate, din totalul imobilelor măsurate și cadastrate din România, cetățenii români (și străini) au întabulat pe banii și nervii proprii 12,5 milioane de imobile, în timp ce statul român, cu alocări bugetare record arătate mai sus, a reușit să întabuleze doar 2,8 milioane de imobile. Așadar, din programul de cadastru general realizat până acum, 18,3% a fost realizat de stat prin ANCPI pe o sumă de cateva sute de milioane de euro, iar 81,6% a fost realizat de cetățeni și societăți comerciale.

4,9 milioane hectare nefolosite în România

4. Din date de la INS și din răspunsul primit de la APIA de colegul meu Laurențiu Ștefănescu, candidat la președinția Consiliului Județean Mehedinți, rezultă următoarele:

În România avem o suprafață de aproximativ 14,6 milioane de hectare. Conform APIA, din această suprafață s-au solicitat subvenții pentru 2,76 milioane de hectare reprezentând exploatații sub 20 de ha, 1,64 milioane de hectare exploatații între 20 de ha și 100 ha, 2,3 milioane de hectare exploatații între 100 de ha și 500 de ha și abia 2,95 milioane de hectare reprezintă suprafața exploatată în ferme mai mari de 500 de ha. Totuși, cea mai relevantă cifră este cea a suprafaței de 4,9 milioane de hectare pentru care nu se solicită subvenție și este probabil nefolosită sau sub limita de acordare a subvenției agricole de către APIA (aspect la fel de grav).

Ce rezultă din aceste date? Faptul că există o strategie urmărită de politicienii români de a ține proprietatea agricolă într-o zonă gri – procesul de retrocedare a imobilelor confiscate și/sau colectivizate nu este nici măcar aproape de a se finaliza, se cheltuie sute de milioane de euro cu rezultate modeste, iar evidența proprietății este în continuare neclară și departe de a-și îndeplini cea mai importantă funcție – garantarea proprității. Scopul acestui demers conștient e acela de a profita de terenuri cu situație incertă sau de a încerca o reîmpropritărire.

În final, și pornind de la aceste cifre, trebuie să discutăm ce fel de agricultură ne dorim – una  a marilor corporații proprietari/arendași, care exploatează zeci de mii de ha și instituie politici de monopol sau o agricultură cu ferme medii de 30 – 500 de hectare (ținând în seamă și tipul de cultură), capabilă să genereze și să susțină o clasă de mijloc veritabilă în zona rurală, generatoare de locuri de muncă, dezvoltare și progres. Dacă păstrăm actuala direcție a politicilor agricole, vom ajunge în mod cert în primul scenariu. Practic, marii latifundiari români doresc prin această lege să blocheze și mai mult piața de terenuri care ar permite creșterea agriculturii de mijloc.

Sunt multe strategii prin care putem să dezvoltăm proprietatea și agricultura românească, legislativul și executivul au la dispoziție o serie de instrumente pe care le pot folosi.

Pentru că din spațiul public lipsește aproape total orice dezbatere pe aceste subiecte, sunt convins că ar fi momentul să aducem câteva în atenție:

1. Definitivarea cadastrului – va introduce terenurile în circuitul agricol și le va da valoare, va închide acest stadiu gri al proprietății și va da posibilitatea dezvoltării de ferme și proiecte noi. Integrat cu direcțiile financiare, va putea genera o impozitare corectă și eficientă, integrat cu APIA va putea duce la o planificare și eficientizare a agriculturii și va da posibilitatea unor interventii în zonele deficitare. Bineînțeles că nu există domeniu în care bazele de date și informatizarea lor să nu aducă beneficii. Notarea îmbunătățirilor funciare în cadastru va putea eficientiza investițiile în acest domeniu.
2. Crearea unui fond de investiții al Agenției Domeniilor Statului din care să achiziționeze terenuri, folosind dreptul de preemțiune deja existent în lege și nefolosit, să le comaseze și să le acorde prin credit tinerilor fermieri care își doresc să constituie exploatații medii. Această categorie poate beneficia și de fonduri europene pentru instalare (această măsură din fonduri europene a mers bine, iar în bugetul viitor se va mări suma maximă pentru fiecare tânăr fermier. Problema principală este că nu găsesc terenuri deja comasate). În loc să blocheze piața, statul poate face din ADS un jucător activ pentru a ușura instalarea fermierilor tineri.
3. Regândirea legii cu privire la comasarea terenurilor și la dreptul de preemțiune, în așa fel încât publicitatea vânzării să fie informatizată și cât mai ușor accesibilă, garantând astfel un acces efectiv al preemtorilor la informație și generând în concret comasare. Astfel, dreptul de preemțiune ar fi un instrument efectiv și nu o barieră de acces. De asemenea, se pot desfășura proceduri de comasare la nivel de comunitate prin convenții între proprietari, în așa fel încât să se realizeze schimburi de terenuri care să aibă ca rezultat proprietari cu un singur lot în locul mai multor parcele răspândite, iar pentru eventualele diferențe de valoare între terenuri, administrația locală să aibă posibilitatea unor investiții în îmbunătățiri funciare, căi de acces etc. Reactualizarea legislației privind asociațiile agricole și diminuarea procedurilor birocratice ar putea genera și sprijini o revitalizare în acest domeniu.
4. Garantarea de credite de către stat pentru achiziționarea de terenuri, construirea unor capacități de stocare și procurarea de utilaje de procesare pentru asociațiile agricole. Aceste credite pot fi calibrate și condiționate în funcție de numărul de membri, de proprietatea medie a acestora sau de suprafața exploatată. Același instrument poate fi utilizat și pentru sprijinirea tinerilor fermieri în domeniul achiziției de terenuri sau de utilaje.
5. Pentru a sprijini și promova un model de agricultură medie, se pot uzita și alte forme de instrumente legislative, dacă sunt considerate oportune, cum ar fi: limitarea suprafaței care poate fi deținută în proprietate de către persoanele fizice sau juridice, plafonarea suprafeței pentru care statul acordă subvenția agricolă etc..
6. Sprijinirea producătorilor locali prin implementarea unui sistem de protecție și promovare a lanțului scurt de producție, inclusiv în ceea ce privește desfacerea prin marile lanțuri de hipermarketuri.

Pentru că aproape niciun actor public nu a fost interesat cu adevărat de rezolvarea situației proprietății agricole și dezvoltarea unui model de agricultură care să sprijine societatea noastră, datele și discuțiile în jurul acestui subiect sunt puține și destul de aride.

În fine, ca să nu las fără răspuns întrebarea domnului deputat-latifundiar Stănescu, România are nevoie de o clasă de mijloc consistentă în mediul rural, care să exploateze terenurile românești, să genereze dezvoltare și progres, să potențăm proprietatea și să încheiem raptul pornit cu colectivizarea și cu ”noaptea moșierior”.

*Silviu Dehelean este deputat USR, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților