G4Media.ro

Comisia Europeană a trimis Maltei un aviz cu privire la programul acestei…

Sursa foto: Pixabay

Comisia Europeană a trimis Maltei un aviz cu privire la programul acestei ţări de dobândire a cetăţeniei prin investiţie, cunoscut şi sub denumirea de sistemul „paşaport de aur”

Comisia Europeană a decis miercuri să trimită un aviz motivat Maltei cu privire la programul acestei ţări de dobândire a cetăţeniei prin investiţie, cunoscut şi sub denumirea de sistemul „paşaport de aur”, executivul comunitar considerând că acordarea cetăţeniei UE în schimbul unor plăţi sau investiţii prestabilite, fără nicio legătură reală cu statul membru în cauză, reprezintă o încălcare a dreptului UE, informează un comunicat al CE, conform Agerpres.

”Programele de dobândire a cetăţeniei prin investiţie subminează esenţa cetăţeniei UE şi au implicaţii pentru Uniune în ansamblul său. Orice persoană care deţine cetăţenia unui stat membru al UE este în acelaşi timp cetăţean al UE. Cetăţenia UE conferă automat dreptul la liberă circulaţie, acces la piaţa internă a UE şi dreptul de a vota şi de a fi ales în cadrul alegerilor europene şi locale. Riscurile inerente acestor programe au fost evidenţiate, din nou, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, arată comunicatul executivului UE.

În recomandarea sa din 28 martie, Comisia Europeană a subliniat faptul că statele membre care încă aplică programe de dobândire a cetăţeniei prin investiţie trebuie să le pună capăt imediat. Recomandarea invită, de asemenea, statele membre să asigure controale stricte ale programelor de acordare a dreptului de şedere investitorilor. Permisele de şedere acordate în temeiul acestor programe resortisanţilor ruşi sau belaruşi, care fac obiectul sancţiunilor UE în contextul războiului din Ucraina, ar trebui retrase imediat.

Malta a reacţionat la decizia de miercuri a Comisiei, susţinând că acordarea cetăţeniei intră în competenţele exclusive ale unui stat membru ”şi aşa ar trebui să rămână”, informează Reuters.

Premierul maltez Robert Abela a apărat acest program în mod repetat, afirmând că el se bazează doar pe merite şi constituie o sursă de venituri importante.

”Parţial graţie acestor fonduri am putut ajuta companiile şi familiile noastre în timpul pandemiei”, a declarat el în luna martie.

Pe 20 octombrie 2020, Comisia a decis să trimită Maltei o scrisoare de punere în întârziere prin care îi solicita să pună capăt programului său de dobândire a cetăţeniei prin investiţie şi, ulterior, a trimis Maltei o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, la 9 iunie 2021, în urma introducerii de către Malta a unui nou program de acest tip la sfârşitul anului 2020.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, Malta a suspendat recent acest nou program în cazul resortisanţilor ruşi şi belaruşi. Deşi această măsură a fost pozitivă, Malta continuă să aplice programul pentru toţi ceilalţi resortisanţi şi nu şi-a exprimat intenţia de a-l opri. Comisia consideră că acest tip de program încalcă principiul cooperării loiale (articolul 4 din Tratatul Uniunii Europene) şi însuşi statutul cetăţeniei Uniunii, astfel cum este prevăzut în tratate (articolul 20 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Prin urmare, Comisia a decis să transmită miercuri un aviz motivat Maltei.

Malta are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde la avizul motivat al Comisiei. În cazul în care răspunsul nu este satisfăcător, Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la această chestiune.

Programele de dobândire a cetăţeniei prin investiţie sau sistemele „paşaport de aur” permit unei persoane să dobândească o nouă cetăţenie pe baza unei plăţi sau a unei investiţii, în absenţa unei legături reale cu ţara de naturalizare. Aceste programe sunt diferite de programele de acordare a dreptului de şedere investitorilor (sau „vizele de aur”), care permit resortisanţilor ţărilor terţe, în anumite condiţii, să obţină un permis de şedere pentru a locui într-o ţară din UE.

Condiţiile de obţinere şi de pierdere a cetăţeniei unui stat membru al UE sunt reglementate de legislaţia naţională a fiecărui stat membru, cu respectarea, în mod corespunzător, a legislaţiei UE. Întrucât cetăţenia unui stat membru este singura condiţie prealabilă pentru a obţine cetăţenia UE şi pentru a avea acces la drepturile conferite de tratate, Comisia Europeană monitorizează îndeaproape programele pentru investitori prin care le este acordată cetăţenia unui stat membru.

De la lansarea, în 2014, a primului său program („programul pentru investitori individuali”), Malta a naturalizat un număr mare de investitori şi de membri ai familiilor acestora. La sfârşitul anului 2020, Malta a instituit un nou program, după ce cel iniţial s-a apropiat de atingerea limitei de 1 800 de solicitanţi principali admişi. Noul program menţine principiul potrivit căruia cetăţenia poate fi acordată în mod sistematic, în schimbul unor plăţi prestabilite, fără să fie necesară stabilirea unei legături reale între solicitant şi Malta. La 2 martie 2022, Malta a anunţat că a suspendat, până la noi dispoziţii, prelucrarea cererilor resortisanţilor Federaţiei Ruse şi ai Belarusului.

Anul trecut, Comisia a lansat proceduri similare contra Ciprului şi Bulgariei. Între timp, ambele ţări au oprit procesarea noilor cereri pentru cetăţenie, iar în octombrie Nicosia a revocat cetăţenia acordată unui număr de 39 de investitori.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...