
Centrul Pompidou din Paris, care găzduieşte cel mai important muzeu de artă modernă din lume, se închide luni pentru renovări care vor dura cinci ani
Centrul Pompidou din Paris, legendara clădire cu arhitectură tubulară multicoloră, care găzduieşte cel mai important muzeu de artă modernă din lume, alături de MoMA din New York, îşi va închide porţile luni pentru lucrări de renovare care vor dura cinci ani, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acest muzeu parizian, care a primit 5 milioane de vizitatori în 2024, se întinde pe nouă niveluri accesibile publicului prin scări rulante (120.000 de metri pătraţi), care au fost golite treptat.
Operele unor artişti importanţi – precum Frida Kahlo, Salvador Dali, Francis Bacon, Marcel Duchamp – au fost mutate din colecţiile permanente, care adăposteau aproximativ 2.000 dintre cele 150.000 de lucrări din colecţia Centrului Pompidou. Biblioteca sa publică, care primea zilnic mii de studenţi şi cititori obişnuiţi, s-a mutat într-un alt loc din capitala franceză, în aşteptarea redeschiderii acestui centru în 2030.
Închiderea Centrului Pompidou reprezintă o „durere în suflet” pentru mulţi vizitatori întâlniţi de jurnaliştii de la AFP în ultimele luni.
Luni, în ultima sa zi de funcţionare, centrul va rămâne deschis între orele locale 11:00 şi 23:00, permiţând celor care doresc să viziteze gratuit ultima expoziţie, cea a artistului contemporan german Wolfgang Tillmans, concepută ca o intersecţie între fotografie, video, muzică şi editare.
În perioada 22-25 octombrie, publicul va fi invitat la „o mare sărbătoare muzicală şi artistică” în cadrul instituţiei, cu ocazia Săptămânii artei contemporane din Paris, a anunţat preşedintele Centrului Pompidou, Laurent Le Bon.
Inaugurat în 1977 şi conceput ca un spaţiu „deschis tuturor” de arhitecţii Renzo Piano şi Richard Rogers (decedat în 2021), Centrul Pompidou şi-a asumat misiunea de a găzdui toate formele de cultură. Cunoscut şi sub numele de Beaubourg, el a revoluţionat epoca sa şi a cucerit atât publicul francez, cât şi pe cel din străinătate.
„Şocul din 1977”
Însă clădirea este în stare de degradare. Eliminarea azbestului, accesibilitatea locului, securitatea şi reamenajarea completă a interiorului se află pe lista lucrărilor importante de renovare.
De asemenea, este planificată o mai bună protecţie climatică prin noi hidroizolaţii, cu scopul de „a reduce facturile la energie cu 40%”, a declarat Laurent Le Bon.
„Păstrăm învelişul exterior, dar de la subsol până la ultimul etaj schimbăm totul”, a explicat el.
Potrivit declaraţiilor sale, atunci când vor reveni la „Centre Pompidou 2030”, vizitatorii vor descoperi la intrare „un forum multidisciplinar complet nou, de 10.000 m2, pe două niveluri, care va include săli de spectacol, de expoziţii şi cinema, toate interconectate”.
O terasă imensă deschisă publicului la etajul al şaptelea va oferi o privelişte superbă asupra Parisului.
Muzeul de Artă Modernă va beneficia de o nouă scenografie şi de un traseu de vizitare „care va pune în valoare rolul femeilor artiste şi va acorda un loc important dezbaterilor sociale (ecologie, raportul cu oraşul) şi noilor tehnologii”.
„Sperăm că vizitatorii vor avea acelaşi şoc ca atunci când Centrul s-a deschis în 1977”, a continuat el.
460 de milioane de euro
Clădirea va fi „clasată în inventarul monumentelor istorice în 2026”, ceea ce îi va permite „să beneficieze de expertiza Ministerului Culturii pentru renovare şi protejarea acestei construcţii legendare, evitând ca evoluţiile viitoare să denatureze proiectul original al creatorilor săi”, a explicat Laurent Le Bon.
Costul total al lucrărilor este estimat la 460 de milioane de euro, din care 280 de milioane sunt finanţate de statul francez. Pentru restul de 180 de milioane de euro, „aproximativ 100 de milioane de euro sunt deja asigurate şi avem speranţe mari că vom găsi restul de 80 de milioane de euro în următorii cinci ani”, a precizat el.
Pe lângă sponsorizări şi circulaţia expoziţiilor, Centrul Pompidou se poate baza pe „marca” sa şi pe „gemenii” săi internaţionali – următorii doi vor fi inauguraţi la Seul în mai 2026 şi la Bruxelles în noiembrie 2026 – precum şi pe „parteneriatele” sale, în frunte cu cel semnat cu Arabia Saudită, care contribuie cu 50 de milioane de euro la lucrările de renovare.
În perioada de închidere, colecţiile sale vor fi expuse în Franţa şi în străinătate. După „Niki de Saint-Phalle, Jean Tinguely, Pontus Hulten” la Grand-Palais din Paris, o mare expoziţie dedicată lucrărilor lui Matisse este programată în primăvara anului 2026.
În paralel cu lucrările de renovare, a început construcţia unui nou spaţiu de depozitare a operelor de artă, care va fi şi un loc de expoziţie şi un spaţiu cultural deschis publicului, la Massy, în Regiunea Pariziană, şi care ar trebui să fie inaugurat la sfârşitul anului 2026.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.