Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Apărării a transmis, marți dimineață, că ”exista aprobarea pentru angajarea țintelor aeriene” în cazul dronelor rusești care au bombardat malul ucrainean al Dunării, dacă acestea intrau în spațiul aerian românesc.
Ministerul mai anunță că a ridicat aeronavele F-16 și Eurofighter Typhoon, după ce dronele rusești au bombardat masiv porturile ucrainene de pe malul Dunării, unde au fost înregistrate explozii puternice.
G4Media a arătat cum atacurile cu drone în apropierea granițelor românești au devenit frecvente după anul 2023.
Ministrul Apărării anunța în septembrie cum fragmente de drone rusești au căzut pe teritoriul României în peste jumătate din atacurile Rusiei din apropierea graniței.
În același timp, tensiunile au crescut în momentele în care dronele rusești au survolat spațiul românesc, în mai multe cazuri. La finalul lunii octombrie, ministrul Ionuț Moșteanu anunța că orice dronă rusească intră neautorizat în România va fi doborâtă de armată.