Ce ne deosebește de maimuțe? Legătura cu modul în care vorbim cu bebelușii

Limbajul adresat copiilor, cunoscut și sub denumirea de „limbaj de bebeluș”, joacă un rol vital în dezvoltarea umană. În întreaga lume, îngrijitorii folosesc un stil vocal distinctiv pentru a vorbi cu sugarii, după cum arată Earth.com.

Aceste tipare modificate de vorbire îi ajută pe copii să asimileze vocabularul și structura limbajului. Dar cum a apărut acest comportament? S-ar fi putut el dezvolta din strămoșii noștri?

Un studiu recent condus de cercetători de la Universitatea din Zurich, Universitatea din Neuchâtel și colaboratori din Europa și SUA oferă noi perspective. Cercetarea, publicată în revista Science Advances, explorează dacă marile maimuțe folosesc vocalize direcționate către pui, la fel ca oamenii.

Limbajul de bebeluș la oameni și maimuțe

Echipa a observat populații sălbatice de bonobo, cimpanzei, gorile și urangutani. De asemenea, au inclus date de la sugari umani din diverse culturi: Shipibo-Konibo, Qaqet, Chintang și Tuatschin.

Pentru a cuantifica comunicarea, au analizat comportamentul vocal în intervale de două minute. Au clasificat fiecare instanță ca fiind direcționată către sugar, ambientală sau activitate vocală generală. Au urmărit îndeaproape indivizii imaturi, notând toate sunetele relevante de la membrii grupului din apropiere.

Oamenii folosesc mai mult limbajul „de bebeluș”

Aceste rezultate subliniază cât de unic este comportamentul uman de îngrijire comparativ cu cel al rudelor noastre cele mai apropiate. Sugarii umani sunt înconjurați de un aport vocal care nu este doar frecvent, ci și adaptat în mod specific pentru ei. Acest nivel de atenție îi ajută, probabil, să învețe limbajul mai repede și mai eficient.

Chiar și atunci când s-au concentrat doar pe ceea ce spuneau mamele, oamenii s-au remarcat. Mamele le-au vorbit direct bebelușilor lor mult mai mult decât mamele de maimuțe. De fapt, diferența dintre mamele umane și cele de bonobo a fost de peste 400 de ori.

Majoritatea vorbirii din jurul sugarilor umani le era adresată acestora. În contrast, marile maimuțe nu au arătat aproape deloc o astfel de comunicare țintită. Acest lucru sugerează că oamenii ar fi putut dezvolta un mod special de a preda limbajul, bazat în mare măsură pe vorbirea directă cu sugarii.

Nu e doar vorbirea directă

Vorbirea ambientală se referă la vocalizele pe care sugarii le pot auzi, dar care nu le sunt adresate direct. Acest tip de aport a fost destul de consistent la oameni, cimpanzei și bonobo. Aceste specii trăiesc, probabil, în medii mai active social, unde sugarii aud conversații sau apeluri.

Urangutanii, însă, au primit mult mai puțină vorbire ambientală. Acest lucru se potrivește cu stilul lor de viață mai solitar, unde mai puțini indivizi sunt în apropiere pentru a produce vocalize. Deoarece vorbirea direcționată către sugar este rară la maimuțe, acestea s-ar putea baza mai mult pe ceea ce aud în fundal. Acest aport ambiental le-ar putea ajuta să învețe modele de comunicare, chiar și fără a fi învățate direct.

Limbajul de „bebeluș” a ajutat oamenii să evoluezee

Datele sugerează o schimbare evolutivă accentuată. „Descoperirile noastre sugerează că tendința de a direcționa vocalizele către sugari… a fost masiv extinsă în linia evolutivă umană”, au scris autorii.

Un posibil factor determinant este necesitatea de a transmite comunicarea învățată. Spre deosebire de maimuțe, limbajul uman este foarte flexibil și necesită predare. Vorbirea direcționată către copii îi ajută pe aceștia să înțeleagă mai ușor cuvintele, tonul și contextul.

Interesant este că gesturile ar putea juca un rol mai proeminent la marile maimuțe. Gesturile repetitive la maimuțe oglindesc unele caracteristici ale limbajului de bebeluș uman. Aceste descoperiri sugerează că modurile de predare vocală și gestuală ar fi putut evolua în paralel.

Și alte specii se angajează în comunicare direcționată către pui. Delfinii își schimbă tonalitatea în preajma puilor. Liliecii își modifică apelurile pentru a se potrivi puilor. Pisicile și maimuțele folosesc sunete specifice pentru a-și chema sau calma puii.

Cu toate acestea, aceste comunicări servesc, probabil, funcții diferite, cum ar fi identificarea sau regăsirea. Doar la oameni aceste tipare vocale par a fi strâns legate de învățarea limbajului complex.

Studiind maimuțele pentru a ne înțelege pe noi mai bine

Studiul deschide noi căi. Cercetătorii propun explorarea cine produce vorbirea ambientală în societățile de maimuțe – frații, mamele sau alții – și dacă aceasta afectează învățarea.

În plus, ei solicită un studiu mai aprofundat al gesturilor maimuțelor îndreptate către sugari. „Modalitatea gestuală ar putea reprezenta o cale suplimentară fructuoasă pentru lucrările viitoare.”

Această cercetare oferă un sprijin puternic ideii că vorbirea adresată copiilor ar fi putut evolua pentru a susține învățarea limbajului. Strămoșii noștri au început, probabil, cu o comunicare ambientală, apoi au trecut la o vorbire mai intenționată și adaptată, pe măsură ce limbajul a devenit mai complex.

Comparând modul în care speciile vorbesc, sau nu vorbesc, cu puii lor, obținem o imagine mai clară a ceea ce face limbajul uman atât de puternic și de unic.