Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Brazilia a înregistrat în 2024 cea mai mare scădere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră după 2009, în mare parte datorită reducerii defrişărilor, conform datelor publicate luni, cu doar câteva zile înainte de începerea COP30, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Emisiile brute din cea mai mare ţară din America Latină au scăzut anul trecut cu 16,7% comparativ cu 2023, conform ca lculelor reţelei de ONG-uri braziliene Observatorio do Clima.
Aceste cifre reprezintă veşti bune pentru guvernul preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care găzduieşte conferinţa ONU asupra climei, COP30, care începe la 10 noiembrie în oraşul amazonian Belem.
„Noile date indică impactul faptului că guvernul a reluat controlul asupra defrişărilor„, care au fost „în mod deliberat scăpate de su b control” în timpul mandatului predecesorului lui Lula, Jair Bolsonaro (2019-2022), a afirmat reţeaua într-un comunicat.
În timpul mandatului fostului preşedinte de extremă dreaptă, defrişările au crescut brusc, în special în Amazonia, unde vegetaţia luxuriantă joacă un rol crucial în absorbţia gazelor cu efect de seră.
Defrişările din cea mai mare pădure tropicală de pe planetă au scăzut constant de la revenirea lui Lula la putere pentru un al treilea mandat, în 2023.
A fost înregistrată o reducere a defrişărilor cu 11% într-un an, în perioada de refe rinţă august 2024 – iulie 2025, conform cifrelor oficiale publicate săptămâna trecută.
În pofida cifrelor încurajatoare de anul trecut, „datele pentru economia braziliană din 2025 (…) nu permit proiecţii optimiste” în ceea ce priveşte angajamentul Braziliei de a-şi reduce emisiile în acest an, a avertizat Observatorio do Clima.
De asemenea, reţeaua îl critică pe Lula pentru susţinerea unui vast proiect de explorare petrolieră în largul estuarului Amazonului, combustibilii fosili fiind principala sursă la nivel mondial de emisii de gaze cu efect de seră. Forajele efectuate de compania de stat Petrobras au început în octombrie, după ce au primit aprobarea agenţiei de mediu Ibama.
Ca răspuns la aceste critici, Lula susţine că veniturile din petrol pot fi utilizate pentru finanţarea tranziţiei energetice.