Articole

Venezuela a adoptat o lege care pedepseşte cu până la 30 de ani de închisoare sprijinul pentru sancţiunile internaţionale

Venezuela a adoptat o lege care pedepseşte cu până la 30 de ani de închisoare sprijinul pentru sancţiunile internaţionale

29 nov.
Parlamentul din Venezuela, unde puterea dispune de majoritatea absolută, a adoptat joi o lege care pedepseşte cu 25 până la 30 de ani de închisoare sprijinirea sancţiunilor internaţionale care vizează regimul preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realege în iulie este contestată, relatează AFP, transmite Agerpres. „Orice persoană care încurajează, incită, solicită, invocă, favorizează, înlesneşte, sprijină […]
Influencerele create de inteligența artificială fură munca celor reale

Influencerele create de inteligența artificială fură munca celor reale

29 nov. 1
Graţie tehnologiei, iau naştere profesii noi, greu de imaginat până acum câțiva ani. Şi-atunci, de ce la categoria de noi meserii nu am putea s-o includem şi pe cea de„proxenet al inteligenței artificiale” ? Rețelele de socializare sunt invadate de influenceri creați cu inteligența artificială, generați deseori prin furtul chipurilor unor modele reale. Acest fenomen […]
VIDEO Maia Sandu anunță că va vota la alegerile parlamentare și prezidențiale din România: Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă

VIDEO Maia Sandu anunță că va vota la alegerile parlamentare și prezidențiale din România: Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă

29 nov. 5
BREAKING Toni Greblă (AEP): Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi reorganizat în 15 decembrie, iar al doilea tur în 29 decembrie, dacă CCR anulează scrutinul din 24 noiembrie

BREAKING Toni Greblă (AEP): Primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi reorganizat în 15 decembrie, iar al doilea tur în 29 decembrie, dacă CCR anulează scrutinul din 24 noiembrie

29 nov. 32
Volodimir Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei

Volodimir Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei

29 nov.
Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să forţeze SUA „să accepte condiţiile Rusiei”, a apreciat joi seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic către populaţie, comentând pe marginea ameninţărilor proferate în cursul aceleiaşi zile de şeful statului rus, potrivit căruia armata rusă lucrează deja la identificarea de noi ţinte pe teritoriul ucrainean pe care […]
Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

29 nov.
Peste 3 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR, colectate, în primul an de la lansarea proiectului / România e pe locul 2 în Europe, după Germania

Peste 3 miliarde de ambalaje cu simbolul SGR, colectate, în primul an de la lansarea proiectului / România e pe locul 2 în Europe, după Germania

29 nov.
Sindicaliştii din silvicultură anunță protest, vineri, în Piața Victoriei, alături de CFR-iști, polițiști, militari, mineri, siderurgiști și alte categorii profesionale / Sunt nemulțumiți de salarii și pensii

Şeful diplomaţiei europene avertizează că societatea israeliană este "colonizată din interior" de extremişti violenţi

Şeful diplomaţiei europene avertizează că societatea israeliană este „colonizată din interior” de extremişti violenţi

29 nov. 2
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, aflat la încheierea mandatului, a declarat joi, la Bruxelles, că societatea israeliană este „colonizată din interior” de extremişti violenţi, la o conferinţă cu experţi care a susţinut o soluţie cu două state a conflictului israeliano-palestinian, transmite vineri agenția dpa, citată de Agerpres. „Colonizarea minţii oamenilor este cel mai periculos lucru […]
Numărul tinerilor bolnavi de diabet crește de la an la an. Alimentația proastă și lipsa mișcării sunt principalele cauze, atrag atenția medicii din Buzău

Numărul tinerilor bolnavi de diabet crește de la an la an. Alimentația proastă și lipsa mișcării sunt principalele cauze, atrag atenția medicii din Buzău

29 nov.
Ministrul rus al Apărării se află în vizită oficială în Coreea de Nord. Moscova și Phenianul au un acord de apărare reciprocă, ratificat recent

Ministrul rus al Apărării se află în vizită oficială în Coreea de Nord. Moscova și Phenianul au un acord de apărare reciprocă, ratificat recent

29 nov. 1
Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

29 nov.
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters, citată de News.ro. Noua schemă de subvenţii va oferi între 2.000 şi 4.000 de euro, în funcţie de venituri, faţă de intervalul anterior de 4.000-7.000 de euro. […]
Vicepreședintele CNA cere un ”plan strategic de comunicare” și un ”purtător de cuvânt unic”, în contextul alegerilor / CNA, criticată constant pentru că a permis televiziunilor să propage mesaje conspiraționiste

VIDEO Georgia: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor pro-UE / Un ziarist a fost pus la pământ cu un pumn de către un polițist

VIDEO Georgia: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor pro-UE / Un ziarist a fost pus la pământ cu un pumn de către un polițist

29 nov. 2
Pierre Cardin și Ahlers amendate cu 6 milioane de dolari de Comisia Europeană pentru restricționarea vânzărilor

Pierre Cardin și Ahlers amendate cu 6 milioane de dolari de Comisia Europeană pentru restricționarea vânzărilor

29 nov.
Comisia Europeană a constatat că celebra casă de modă franceză Pierre Cardin și licențiatorul său german, Ahlers, au convenit să restricționeze vânzările, încălcând astfel legislația antitrust, relatează WWD. Pierre Cardin și Ahlers vor trebui să plătească o amendă de 5,7 milioane de euro pentru limitarea vânzărilor transfrontaliere și a vânzărilor către anumiți clienți, a anunțat […]
Șapte oi omorâte în municipiul Suceava de către câinii vagabonzi / ”S-a ajuns la astfel de situații după 20 de ani în care fosta conducere a Primăriei Suceava a făcut doar câteva sterilizări”

Șapte oi omorâte în municipiul Suceava de către câinii vagabonzi / ”S-a ajuns la astfel de situații după 20 de ani în care fosta conducere a Primăriei Suceava a făcut doar câteva sterilizări”

29 nov.
321 cazuri noi de HIV/SIDA au fost depistate în primul semestru al acestui an / La finalul anului trecut erau în România 15.397 de cazuri cunoscute / Calea de transmitere principală a fost sex neprotejat heterosexual: 58,56%

Un jurnalist din China a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru spionaj, după ce a luat prânzul cu un diplomat japonez

Un jurnalist din China a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru spionaj, după ce a luat prânzul cu un diplomat japonez

29 nov.
Un tribunal din Beijing l-a condamnat vineri pe jurnalistul veteran al presei de stat chineze, Dong Yuyu, la şapte ani de închisoare, pentru spionaj, a declarat un membru al familiei pentru Reuters, transmite News.ro. Poliţia din capitala chineză l-a arestat pe Dong, fost editor şi jurnalist la Guangming Daily, în februarie 2022, în timp ce […]
Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică” pentru a fi evitate deplasările în situații de urgență / Decizia, la o lună după ce inundațiile au provocat moartea a cel puțin 224 de oameni

Cel mai nou update de Windows creează probleme pentru scanere şi imprimante

Cel mai nou update de Windows creează probleme pentru scanere şi imprimante

29 nov.
Al doilea update major pentru Windows 11 din acest an continuă să provoace neplăceri utilizatorilor, inclusiv celor care au conectate imprimante şi scanere prin USB, transmite News.ro. După o nouă rundă de reclamaţii venite din parte utilizatorilor pe reţelele sociale, Microsoft a confirmat că Windows 11 24H2 creează probleme dispozitivelor conectate prin USB care folosesc […]
Primăria Oradea va supraimpozita cu 50% localurile cu „păcănele” / Primar: "Vrem să descurajăm astfel de activităţi"

Primăria Oradea va supraimpozita cu 50% localurile cu „păcănele” / Primar: „Vrem să descurajăm astfel de activităţi”

29 nov.
Primăria Oradea vrea să pună ordine în rândul stabilimentelor cu „păcănele” şi pariuri care au împânzit oraşul, prin majorarea impozitului pe imobile datorat de acestea.  Anul viitor obligaţiile fiscale ale orădenilor vor fi majorate cu 10,4%, reprezentând rata inflaţiei din 2023, anunță Bihoreanul. Consiliul Local a aprobat joi, cu ocazia adoptării taxelor şi impozitelor aferente […]