
Antonio Tajani, ministrul de Externe italian, reacție la comentariul Mariei Zaharova după prăbuşirea turnului medieval de la Roma, soldat cu moartea unui român: „Declaraţiile sunt ruşinoase şi inacceptabile, cuvinte josnice”
Tragedia prăbuşirii turnului Torre dei Conti din Roma, în care un muncitor român implicat în lucrările de restaurare a murit luni, a fost exploatată de Moscova pentru o nouă ofensivă verbală împotriva Italiei pe tema ajutorului acordat Ucrainei.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ambasadorul Federaţiei Ruse în Italia a fost convocat la MAE italian, după ce purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a făcut un comentariu lipsit de respect, relatează Euronews Italia, transmite News.ro.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a preluat, luni, pe contul său de Telegram, un titlu din Corriere della Sera care anunţa prăbuşirea turnului istoric din centrul Romei şi faptu l că sunt victime sub dărâmături.
„Reamintesc că, în luna mai a acestui an, Ministerul Afacerilor Externe al Italiei a raportat că sprijinul italian pentru Ucraina, inclusiv ajutorul militar şi contribuţiile plătite prin mecanismele UE, se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de euro, din care aproximativ 1 miliard de euro sunt destinaţi refugiaţilor, 310 milioane de euro pentru sprijinirea bugetului de stat şi 93 de milioane de euro pentru activităţi umanitare”, a scris Maria Zaharova, înainte de a conchide cinic: „Atât timp cât guvernul italian va cheltui în mod insensibil banii contribuabililor, Italia se va prăbuşi în întregime: de la economie, la turnuri”.
Turnul medieval care s-a prăbuşit luni era în renovare, iar lucrările erau finanţate cu fonduri europene acordate prin PNRR, potrivit POLITICO.
La Roma, cuvintele Mariei Zaharova au fost considerate o strategie menită să semene îndoieli cu privire la sprijinul occidental acordat Ucrainei, iar Ministerul italian de Externe l-a convocat, marţi, pe reprezentantul diplomatic rus în Italia, Aleksei Paramonov, pentru a obţine clarificări.
„Aceste declaraţii sunt ruşinoase şi inacceptabile într-o ţară civilizată, cuvinte josnice pe care le respingem”, a comentat ministrul italian de externe Antonio Tajani. „Suntem de partea Ucrainei, dar asta nu înseamnă că nu ne-am arătat solidaritatea atunci când au existat probleme pentru poporul rus, cerem acelaşi respect”, a punctat Tajani.
Nu este prima dată când Zaharova – una dintre vocile oficiale cele mai radicale de la Moscova, alături de cea a lui Dmitri Medvedev – face comentarii provocatoare la adresa Italiei. În trecut, ea l-a atacat în două rânduri pe preşedintele republicii, Sergio Mattarella, şi a avut comentarii critice şi la adresa unor jurnalişti italieni, reaminteşte Euronews, care menţionează că ambasadorul rus a mai fost convocat la MAE italian din cauza ei.
În iulie, preşedintele Mattarella a fost inclus într-o listă de „rusofobi” întocmită de Kremlin, care îi includea deja pe ministrul de externe Antonio Tajani şi pe ministrul apărării Guido Crosetto.
Se pare că în ultimii trei ani, odată cu războiul din Ucraina, Zaharova a fost însărcinată să apere politica rusă în public şi să exprime îndoielile pe care Moscova doreşte să le insufle opiniei publice occidentale cu privire la sprijinul acordat Ucrainei, scrie Euronews Italia, care menţionează că, în ultimele zile, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a făcut comentarii provocatoare şi la adresa Franţei, în urma furtului bijuteriilor napoleoniene de la Luvru.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.