
Un milion de oameni din Fâșia Gaza au primit ajutor alimentar după încheierea focului, susține ONU
Aproximativ un milion de persoane au primit ajutoare alimentare din partea Programului Alimentar Mondial (PAM) de la începerea armistiţiului în Fâşia Gaza, a anunţat marţi o reprezentantă a acestei agenţii a ONU, reiterând apelul pentru redeschiderea tuturor punctelor de trecere a frontierei către acest teritoriu, relatează AFP, citată Agerpres.
„La trei săptămâni şi jumătate de la începerea armistiţiului în Gaza, am distribuit colete alimentare la aproximativ un milion de persoane din Fâşia Gaza”, a declarat purtătoarea de cuvânt a PAM, Abeer Etefa, în faţa jurnaliştilor la Geneva.
„Cu toate acestea, pentru a ne extinde operaţiunile la nivelul necesar şi în conformitate cu angajamentele noastre, avem nevoie de un acces mai bun, în special la mai multe puncte de trecere a frontierei şi la drumurile principale din Gaza”, a subliniat ea, menţionând că PAM îşi propune să ajungă în total la 1,6 milioane de persoane.
„Dispunem în prezent doar de două puncte de trecere a frontierei operaţionale”, a adăugat Etefa, cerând deschiderea punctelor de trecere a frontierei către nordul teritoriului „pentru a stabiliza pieţele şi pentru a satisface nevoile populaţiei”.
Ea a subliniat că, deşi „consumul de alimente a crescut uşor datorită ajutorului umanitar şi trecerii camioanelor comerciale”, acesta „rămâne mult sub nivelurile de dinainte de conflict”.
În plus, alimentele nu sunt foarte variate în această etapă: „Gospodăriile consumă în principal cereale şi leguminoase. Carnea, ouăle, legumele şi fructele sunt consumate foarte rar”.
Programul Alimentar Mondial dispune în prezent de 44 de puncte operaţionale de distribuţie a alimentelor în Gaza, dintr-un obiectiv de 145, a mai precizat aceasta, adăugând că, până în prezent, circa 700.000 de persoane primesc zilnic pâine proaspătă, furnizată de 17 brutării industriale sponsorizate de PAM – nouă în sudul şi centrul Gazei şi opt în nord.
Totodată, PAM a afirmat că 200.000 de persoane din Gaza primesc acum transferuri de bani şi bonuri care le permit să achiziţioneze alimente şi bunuri esenţiale pe pieţele locale.
Israelul a întrerupt în mod repetat livrarea de ajutoare către Fâşia Gaza în timpul războiului, agravând condiţiile umanitare deja dezastruoase. Înainte de armistiţiu, ONU denunţase o situaţie de foamete în anumite părţi ale acestui teritoriu palestinian.
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
Citește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.