Home » Articole » Adolescent de 17 ani ucis într-un accident cu o autospecială de poliție la Giurgiu

Adolescent de 17 ani ucis într-un accident cu o autospecială de poliție la Giurgiu

Adolescent de 17 ani ucis într-un accident cu o autospecială de poliție la Giurgiu
Sursa foto: ISU Giurgiu
Ascultă articolul

Un adolescent de 17 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după un accident produs pe o stradă din municipiul Giurgiu. El intrat cu motocicleta pe care o conducea în coliziune cu o autospecială de poliţie, aflată în misiune, dar care nu a oprit la ”Stop”. Poliţistul aflat pe locul din dreapta a fost rănit, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

IPJ Giurgiu anunţă, sâmbătă, că o autospecială de poliţie şi o motocicletă condusă de un tânăr de 17 ani au fost implicate într-un accident rutier pe strada Tudor Vianu din municipiul Giurgiu, la intersecţia cu bulevardul Ion I.C.Brătianu.

”Autospeciala de poliţie, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, pe strada Tudor Vianu, din municipiul Giurgiu, la intersecţia cu bulevardul Ion I.C.Brătianu, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului «stop», fiind acroşată în partea laterală dreapta de către o motocicletă, condusă de către un tânăr, de 17 ani. În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea pasagerului autospecialei de poliţie, cât şi a conducătorului motocicletei, care au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a traqnsmis IPJ Giurgiu.

În ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către cadrele medicale, a fost declarat decesul motociclistului.

”Precizăm faptul că poliţiştii se deplasau la o intervenţie, fiind solicitaţi să acorde sprijin unei alte patrule aflată la o sesizare de violenţă fizică. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, a mai transmis sursacitată.

De asemenea, conducerea Poliţiei Judeţene Giurgiu a dispus efectuarea unor verificări, prin Compartimentul Control Intern.

Comentarii
  • Viorel_Minculescu

    Ca sofer de autospecială de poliție n-aș putea să merg niciodată blană prin intersecții chiar dacă am semnalele acustice și luminoase.
    Dar important e omul potrivit la locul potrivit, nu nepotul potrivit la locul bănos fără pic de carte.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole