A murit istoricul şi academicianul Dan Berindei / Academia Română l-a numit „personalitate marcantă a elitei intelectuale româneşti

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Istoricul şi academicianul Dan Berindei a murit pe 23 decembrie, la vârsta de 98 de ani, a anunţat joi Academia Română, care l-a numit „personalitate marcantă a elitei intelectuale româneşti şi reprezentant de seamă al istoriografiei noastre”.

Descendent al familiei Brâncoveanu, cu rol capital în istoria şi cultura românească, Dan Berindei a păstrat nobleţea şi distincţia acestei vechi familii aristocrate şi a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi valori fundamentale, asumându-şi, în vremuri neprielnice, un destin pe care l-a trăit în adevăr, onestitate şi exigenţă de sine, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Spirit patriotic prin excelenţă, cu un profund ataşament faţă de elita politică ce a pus bazele statului român modern, Dan Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă studiului istoriei şi a dezvoltat o excepţională carieră de-a lungul a peste şapte decenii.

Născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti, şi-a făcut primele studii în particular, apoi la Şcoala „Clemenţa“ şi la Liceul „Spiru Haret“. A fost licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie, Universitatea din Bucureşti, cu titlul „magna cum laude“ şi doctor în istorie, cu o teză despre „Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459–1862)“. După absolvirea facultăţii, a devenit cercetător şi secretar ştiinţific la Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice (1946-1948), apoi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei Române (1948-1952).

În perioada 1952-1955, a fost îndepărtat abuziv din cercetarea ştiinţifică de către regimul comunist aflat la putere. A fost rechemat în 1955 şi a lucrat ca cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române vreme de 45 de ani. A deţinut funcţiile de secretar ştiinţific şi vicepreşedinte al consiliului ştiinţific.

După 1990, a putut dezvolta o carieră didactică, fiind profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti şi Universitatea „Hyperion“ din Bucureşti.

Era specialist în istoria modernă a României şi autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care a abordat aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţiile internaţionale.

A fost secretar al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (1993-2015). Membru în Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (vicepreşedinte 1971-1981, preşedinte din 1981).

Pentru excepţionala sa carieră de istoric şi profesor a fost ales doctor honoris causa al universităţilor din Craiova (2001), „Ovidius“ din Constanţa (2007), „Valahia“ din Târgovişte (2009) şi Universităţii de Vest din Timişoara (2009).

Preşedinţia României i-a conferit două înalte ordine de stat: Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler (2002) şi Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Ofiţer (2016).

A deţinut două mandate consecutive de vicepreşedinte al Academiei Române (2006-2014) şi a condus în calitate de preşedinte Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie (1993-2005 şi 2016-2019), al cărei preşedinte de onoare a fost începând cu anul 2005. În anul 2006, a scris o amplă istorie a Academiei Române, reeditată în 2016, cu prilejul împlinirii unui secol şi jumătate de la înfiinţarea instituţiei. Se numără, de asemenea, printre principalii donatori ai Academiei Române.

Sursa foto: News.ro