G4Media.ro

Festivalul Kürtőskalács, la început de octombrie, la Sfântu Gheorghe / ”A ajuns…

Foto: Festivalul deliciilor dulci

Festivalul Kürtőskalács, la început de octombrie, la Sfântu Gheorghe / ”A ajuns la noi prin intermediul saşilor”

Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui, în perioada 6-8 octombrie, cea de-a cincea ediţie a Festivalului Kürtőskalács, în cadrul căruia va fi organizat şi un concurs pentru desemnarea celui mai bun colac secuiesc învelit în zahăr ars, anunță Radio We Sfântu Gheorghe.

Organizatorii au început zilele trecute să anunţe şi artiştii invitaţi la ediţia din acest an, printre concertele de pe scenă fiind şi cel al celebrei trupe Voltaj, care va cânta vineri, 6 octombrie.

Se amintește, de asemenea, că celebrii colaci sunt la origine o rețetă săsească, ce a fost preluată de maghiari.

„Kürtőskalács este cozonacul de sărbătoare al familiilor secuieşti, fiind un simbol al maghiarilor transilvăneni, un produs ‘hungarikum’. Cel mai delicios kürtőskalács este cel proaspăt copt, cu o crustă crocantă şi interiorul moale. Cu toate că mulţi sunt convinşi că este un desert străvechi cu specific unguresc, de fapt a ajuns la noi prin intermediul saşilor. Versiunea îndulcită a kürtőskalács-ului este însă o invenţie ungurească care s-a răspândit pe scară largă în secolul XIX. Germanii au uitat de tot de acest desert copt pe cilindru de lemn, dar în Bazinul Carpatic persistă în Ţinutul Secuiesc, unde a devenit un desert de sărbătoare, iar în secolul XXI de aici a pornit pe drumul său cuceritor. Nu este uşor să prepari kürtőskalács, deşi nu are o reţetă secretă. Se spune că, pe lângă ingrediente de calitate, prepararea şi coacerea kürtőskalács-ului au nevoie mai ales de căldura sufletului şi, bineînţeles, de mulţi ani de experienţă”, se arată într-o postare pe site-ul kurtosfeszt.ro.

Consiliul Judeţean Covasna a demarat în urmă cu mai mulţi ani o campanie de promovare a kürtőskalács-ului şi a tipărit pliante în 19 limbi pentru a populariza istoricul, modul de preparare a acestei specialităţi culinare, precum şi produsele „înrudite” cu acesta.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu stiam ca e sasesc, ce fain ca au recunoscut.

  2. Iar acum germanii l-au redescoperit, la toate sarbatorile germane sunt cozi lungi la kürtöskolacs