G4Media.ro

Un uriaş arc de triumf din Franţa, mutat pentru construcţia unei staţii…

Sursa Foto: France 3

Un uriaş arc de triumf din Franţa, mutat pentru construcţia unei staţii de metrou / Construcţia cu o greutate de 1.000 de tone a fost mutată 33 de metri și va fi împinsă înapoi peste patru ani

Arcul de Triumf din oraşul francez Toulouse, o construcţie cu o greutate de 1.000 de tone, a fost mutat 33 de metri în vederea amenajării unei staţii de metrou, transmite vineri agenţia DPA, transmite Agerpres.

Monumentul a fost rotit joi, după şapte luni de pregătiri, şi mutat temporar în altă locaţie, au anunţat reprezentanţii oraşului.

Pentru această operaţiune au fost utilizate platforme motorizate.

După finalizarea lucrărilor la a treia linie de metrou a oraşului şi a unei staţii de autobuz, uriaşa structură va fi împinsă înapoi în locul său iniţial, în anul 2027.

Monumentul, ridicat între anii 1923 şi 1928 în apropierea centrului istoric al oraşului, a fost destinat iniţial să servească drept omagiu adus tuturor combatanţilor din regiune decedaţi, dar şi supravieţuitori, în urma Primului Război Mondial. Cu toate acestea, mulţi l-au considerat la scurt timp după aceea un memorial general.

Structura Arcului de Triumf îmbină stilul art deco şi elemente de arhitectură din Roma Antică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...