G4Media.ro

Cum suflă PSD Portul Constanța de la PNL, înaintea rotativei din 2023.…

Sursa foto: Info Sud-Est/ Imago Studio

Cum suflă PSD Portul Constanța de la PNL, înaintea rotativei din 2023. Miza sunt proiectele de infrastructură de peste 500 de milioane de euro. Ce spune ministrul Grindeanu

Schimbările de marți din Ordonanța 22/1999, care vor permite umplerea consiliilor de administrație din Portul Constanța cu oameni fără experiență, vor ajuta PSD să-și mențină controlul în companii-cheie de stat dacă social-democrații vor opera rapid, până la rotativa din 2023, când PNL va prelua Ministerul Transporturilor, au explicat surse politice pentru G4Media.

Miza PSD este gestionarea contractelor de peste 500 de milioane de euro din proiectele de infrastructură care au ajuns la maturitate și mai așteaptă doar deschiderea call-urilor de la Bruxelles, în programele de finanțare 2021-2027, potrivit surselor citate.

Deși a fost întoarsă în Parlament de președintele Klaus Iohannis, tocmai din cauza prevederii privind experiența redusă, legea a trecut marți de Camera Deputaților (decizională), într-o formă și mai proastă, cu girul premierului Nicolae Ciucă și stârnind nemulțumirile liberalilor, au mai adăugat sursele G4Media. Ea va ajunge din nou pe masa președintelui Klaus Iohannis. 

  • Pe scurt: Controlul politic asupra Portului Constanța este deținut temporar de PSD, care a numit – prin intermediul Ministerului Transporturilor (Sorin Grindeanu – PSD) pe o perioadă de un an (până în ianuarie 2023) majoritatea membrilor Consiliului de Administrație. Protocolul coaliției de guvernare prevede ca PNL să preia Ministerul Transporturilor de la PSD la rotativa guvernamentală din luna mai 2023, iar liberalii mizau pe faptul că la acel moment vor prelua ei controlul asupra Portului Constanța, prin numirile pe care ar fi urmat să le facă. Doar că PSD se pregătește să facă numiri definitive (adică mandate de 4 ani) la conducerea Portului înainte de luna mai 2023, ceea ce ar însemna că PNL ar pierde controlul politic al companiei chiar dacă ar reveni la conducerea ministerului.

Legea care permite persoanelor cu experiență aproape zero să facă parte din structurile de conducere ale Portului Constanța a stârnit nemulțumire și tensiuni în rândurile liberalilor care vor pierde astfel controlul în instituții-cheie de la malul mării, chiar cu puțin timp înainte de rotativa guvernamentală care le-ar fi adus Ministerul Transporturilor.

Practic, după rotativa guvernamentală, liberalii își vor putea numi oameni în instituții aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, dar nu și în instituțiile-cheie din Portul Constanța, unde social-democrații se grăbesc să-și numească oamenii în consiliile de administrație.

În replică, Sorin Grideanu a declarat pentru G4Media că ”modificările la legislație au fost făcute pentru că actualele condiții de vechime și experiență sunt super-restrictive, trebuie neapărat să fii absolvent de studii navale, dar de ce să nu poți fi jurist sau economist pentru a conduce portul? Nu e ok. În ce privește nemulțumirile liberalilor, vă pot spune că am avut o întâlnire cu șeful comisiei de transport din Senat, care e liberal, și a fost de acord cu mine”.

Întrebat de G4Media cum poate fi condus un gigant economic precum Portul Constanța de persoane cărora noua legislație le permite să aibă doar un an de experiență în administrarea sau managementul unor entități din transport ori logistică, Grindeanu a spus că ”nu știu exact modificările, dar nu fug de răspundere, nu mi se pare că e largă sita prin care se cern candidații. Înțeleg că legea a trecut inclusiv cu voturi ale opoziției”.

Chestionat în legătură cu interesele PSD legate de cele 500 de milioane de euro, Grindeanu a contestat numărul și a spus că precedenta conducere nu și-a făcut treaba: ”suma nu e corectă. Gestionarea de până acum a portului a fost laxă. Portul a fost un fel de El Dorado, am găsit firme care nu și-au plătit utilitățile timp de 30 de ani și funcționau nestingherite. Am găsit arierate de peste 100 de milioane de lei”.

Miza principală este Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CA al CN AMPC), acolo unde PSD deține majoritatea în prezent prin 4 membri din totalul de 7 (toți membrii CA sunt acum provizorii). Miza este ca PSD să își instaleze în CA membri cu mandate pline, de unde nu mai pot fi schimbați timp de patru ani, au mai explicat sursele G4Media.

Trei din patru membri provizorii susținuți de PSD nu au experiență în domenii de specialitate, dar împlinesc un an de mandat în CA AMPC la începutul anului 2023, chiar înainte de rotativă. Conform schimbărilor operate la inițiativa PSD în Ordonanța 22/1999 privind administrarea porturilor, acest an de mandat provizoriu ar fi suficient pentru ca actualii membri provizorii să-și păstreze posturile pentru următorii patru ani.

Sursele consultate de G4Media au mai declarat că miza PSD în Portul Constanța este mai ales de natură financiară, având în vedere că mai multe proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de peste jumătate de miliard de euro, au ajuns la maturitate și sunt gata de depus în momentul în care se vor deschide call-urile din programele de finanțare 2021-2027.

Proiectele de infrastructură sunt majore: drumul care leagă Poarta 7 de Autostrada 4, reabilitarea rețelei de electricitate (”Electrica 2”), rețeaua de drumuri din Portul Constanța, dragaje etc. Valoarea totală a proiectelor este în jur de 520 de milioane de euro, conform surselor G4Media.

Aceleași surse au mai declarat că în cadrul ședinței de luni a Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, în cadrul căreia s-au tranșat schimbările propuse de PSD, au existat tensiuni între social-democrați și colegii de la celelalte partide, aceștia din urmă fiind luați peste picior de social-democrați din cauza nemulțumirilor pe care le ridicau, în special din cauza scăderii drastice a numărului anilor de experiență necesari, dar și a faptului că procedura este precipitată.

Deputatul Marian Crușoveanu, unul dintre liberalii care a votat împotriva schimbărilor care permit lipsa de experiență în CA-urile din Portul Constanța, confirmă că există nemulțumiri în rândul PNL pentru că nu au fost respectate cerințele președintelui Iohannis, dar neagă discuțiile aprinse din Comisie: ”Au existat discuții, normal, dar nu certuri”, a transmis deputatul de Constanța pentru G4Media.

Pe de altă parte, deputatul Mircea Banias a declarat că ședința a durat foarte puțin și nu a mai prins-o la întoarcerea din plenul Parlamentului, unde era convocat pentru alt vot. Banias spuns că nu înțelege de ce totul a mers ”pe repede înainte” și se aștepta la ”dezbateri mai ample, în viitoarea sesiune parlamentară”:

  • ”S-au grăbit ca să prindă votul în comisie în sesiunea aceasta. Nu știu să vă spun de ce. Sincer, mă așteptam să dezbatem mai mult, în cadrul sesiunii viitoare (…) Sigur, au existat discuții (despre nemulțumirile din PNL, n.red.) cu privire la faptul că lucrurile merg pe repede înainte”.

Banias mai susține și că experiența de un an nu este suficientă pentru a face parte din consiliile de administrație ale instituțiilor din Portul Constanța, ci ar fi nevoie de minimum trei ani.

În 28 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a întors în Parlament legea cu propunerile inițiale (care prevedeau 5 ani de experiență) invocând tocmai relaxarea condițiilor pentru numirea conducerilor din instituții importante ale Portului Constanța. Întoarsă în Parlament, deputații au modificat-o, doar că scăzând și mai mult perioada de experiență, de la 5 ani la doar un an de zile.

Cu toate acestea, legea a trecut din nou de Parlament, inclusiv prin voturile liberalilor. Noile prevederi au fost adoptate printr-o procedură fulger, în 48 de ore, iar marți Camera Deputaților a dat votul decizional. Mai mulți liberali au declarat pentru G4Media sub protecția anonimatului că acest lucru a fost posibil cu girul premierului Nicolae Ciucă care ”vrea liniște cu PSD” și ”este depășit de situație, fiind în inferioritate în relația cu Marcel Ciolacu”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Am trecut de faza lui „Ce spune unubsau altu”, „Ce spune ministrul Grindeanu ” e la fel de irelevant cu ce spune Pătraru de cand un pesedist a spus ca el e decât un singur vot in partid.
    Daca nu ar fi ei nu ar mai fi altcineva care sa stie sa faca in liniste ce fac ei.
    Asta trebuie scris

    • 500 MILIOANE DE EURO ? UN FLEAC.
      CAM DE ATAT + DOBANZI LA CREDITUL FACUT SA LE PLATIM NE-AU SPOLIAT fratii miculieni CU MANA ASA ZISULUI stat roman – PARTIDUL SI SECURITATEA

    • TOTUL PENTRU LACUSTELE PARTIDULUI:

      „Hidroelectrica pregătește sute de angajări. Acuzații din companie: „Clientela politică va avea salarii de peste 2.000 de euro””

  2. Votaţi PSDPDLPNLUDMRUNPRAURPMP şi să nu cumva să vă miraţi când vă va judeca un lăutar şi vă va opera pe creier un gunoier!

    • Trăiască PSD, PNL, UDMR și noi ca săraci pe lângă ei ( decât bogat să duc grija banilor, mai bine sărac să le duc dorul banilor, e mai cool așa, adică asta e tradiția la ro. de 32 de ani) și noi votam în continuare ca înapoiați .

      PS. Cunosc persoane care au venit din Germania 1500 km ca să voteze un primar de la PSD

  3. De la niste hoti incompetenti, la alti hoti incompetenti! Din lac, in put! Traiasca USL 2!

  4. Oare acum va fi pus PSD istul Catana din CA in functia de Director General ? Atat ne trebuie.

  5. sa nu ne gandim ca „sufla” ca sa faca treaba mai buna decat ceilalti, cu bani mai putini, cu calitate, calitatea europeana … NUUUUUU …

    e ca sa sifoneze repede niste contracte, sa nu inteleaga nimeni nimic si la urma cand ii ancheteaza DNA (in cazul de fata va fi PARCHETUL EUROPEAN) sa ne spuna cum sunt prigoniti , cum fug valorile, cum ii e frica investitorului roman sa se implice ….

    si apoi sa ni se spuna ca in toata lumea se fura, diferenta e ca la hotii nostri nu ramane nimic sunt mai rai decat „prostii” lui tiriac

  6. Avem de hrănit amante, bebeluse, nepoțele. Votati cu încredere PSD, va dam mocangeala zile libere, asta e tot ce vreți.

  7. Tremura chilotii pe olandezi de frica portului Constanta, cand vad alti politruci incompetenti la conducerea lui. Portul din Rotterdam e istorie. Sa vezi acum asta din Constanta … O sa duduie cum duduie economia romaneasca

  8. Juniorul pesedist Catana se pregateste sa preia functia de Director General ? Scapa ANR de el si vine pe capul nostru ?

  9. PSD = ciuma rosie ! De ce nu poti fi lacatus mecanic pentru a ocupa un post in consiliul de administratie al portului ?? Tot PSD ne-a raspuns printr-o celebra replica: „De ce o femeie nu poate fi motostivuitor ?” – asta din perspectiva meseriilor „masculinizante”.

  10. Vaai, peneleii plang cu lacrimi de crocodil doar pentru sinecurile pierdute, nu e ca si cum ar fi vreo diferenta intre oamenii pusi de ei si cei ai pesedeului.
    De parca nu stiau de la inceput ca au facut un pact cu un diavol mai mare, doar sa treaca puntea impreuna cu tartorul sef, mr president.
    Doar stiau ce hram poarta Grindeanu, la fel a procedat si cand s-a baricadat la guvern. Ce sa le faci, si-au asumat ca e mai bine pentru ei sa paraziteze bugetul de stat impreuna cu pesedeul, cu usereii nu se puteau intelege!
    Nu stiu altii cum sunt, dar nimic din ce ar spune sau ar face peneleii sau pesedeii nu ma mai poate convinge ca unii ar fi mai buni ca altii. Doar ca sunt la fel de rai.

  11. Daca ar fi venit vreun Bolojan din partea PNL as fi zis ca da e o schimbare, dar cum o sa vina tot incompetenti indiferent din ce partid vin… chiar nu mai conteaza.
    Pana in 2024 mai au multe de tirat.

  12. Daca nu esti analfabet si nu furi pentru psd nu este OK!Si noi ne suparam pe austrieci cand avem „falitii „nostri langa noi!

  13. Ciuma rosie este locul 1 la furat de departe, dar nu ma mira stirea… doar judetul CT e al lor dintotdeauna.