
30 de situri candidate la Patrimoniul Mondial UNESCO, ameninţate de schimbările climatice şi de conflicte
Un număr de 30 de situri candidate vor afla săptămâna aceasta dacă vor fi incluse pe lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO, din ce în ce mai ameninţate de schimbările climatice şi de conflicte, conform directoarei generale a organizaţiei, Audrey Azoulay, transmite luni agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Din Polonia până în Cambodgia, din Sierra Leone până în Emiratele Arabe Unite, siturile candidate vor afla dacă valoarea lor excepţională culturală sau naturală va fi recunoscută de Comitetul Patrimoniului Mondial, a cărui a 47-a sesiune extinsă a început luni la Paris.
Această sesiune „trebuie, mai mult ca niciodată, să-şi respecte promisiunea, aceea a unui multilateralism tangibil, hotărât, în care cultura joacă un rol major în abordarea provocărilor actuale, fie că este vorba despre schimbările climatice sau despre cicatricile războiului”, a declarat la debutul sesiunii Audrey Azoulay, care conduce Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) din 2017.
În prezent, peste 1.200 de situri culturale, naturale şi mixte sunt în înscrise în Patrimoniul Mondial.
Dintre cele 30 de candidaturi analizate anul acesta, două provin din ţări africane care lipseau anterior de pe lista Patrimoniului Mondial, UNESCO făcând din acest continent o prioritate în ultimii ani: Rezervaţia Biosferei Arhipelagului Bijagós (Guineea-Bissau) şi Pădurile Gola Tiwai (Sierra Leone), refugiu pentru speciile pe cale de dispariţie, cum ar fi elefanţii de pădure.
Multe dintre siturile propuse au legături cu perioada preistorică, cum ar fi complexul megalitic Pietrele de la Carnac, în vestul Franţei, sau Petroglifele de pe râul Bangucheon, în Coreea de Sud.
În plus, aproape 250 de situri deja înscrise vor fi supuse unei revizuiri ulterioare, ceea ce va oferi o „radiografie a patrimoniului din întreaga lume, dar şi a provocărilor cu care acestea se confruntă”, a declarat Azoulay.
Ameninţările climatice sunt în creştere, iar „aproape trei sferturi dintre siturile din Patrimoniul Mondial se confruntă deja cu riscuri hidrice grave, precum deficitul de apă sau inundaţiile”, a avertizat ea, invocând, de asemenea, presiunea „supraturismului, care este din ce în ce mai criticat la nivel mondial”.
Dintre cele 56 de situri înscrise în prezent pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, „jumătate se află acolo din cauza consecinţelor directe ale conflictelor”, a adăugat directoarea UNESCO, menţionând Orientul Mijlociu, unde se află peste 40% din siturile aflate în pericol.
În acest sens, UNESCO îşi va relua activităţile în Siria, în special pentru conservarea Muzeului Naţional din Damasc şi a monumentelor din oraşul Alep (nord-vest).
Organizaţia asigură, totodată, o „supraveghere activă a daunelor cauzate siturilor culturale din Gaza din octombrie 2023”, cu ajutorul imaginilor din satelit, şi speră să intervină pe teritoriul palestinian, asediat de 21 de luni de Israel, „de îndată ce situaţia va permite”, a precizat Azoulay.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.