Schiaparelli SS26: Daniel Roseberry reînvie „hard chic” și transparența curajoasă, dar nuanțele sobre pun sub semnul întrebării spiritul excentric original al casei

Sub lumina aurie a salonului parizian de pe Place Vendôme, Schiaparelli și-a prezentat colecția primăvară-vară 2026, continuând dialogul tensionat dintre couture și corp, dintre artă și realitate. Daniel Roseberry, aflat într-o fază de consolidare a propriei voci în cadrul casei, pare să fi ales o direcție mai sobră, mai introspectivă – o Schiaparelli temperată, care vorbește în tonuri mai grave, dar încă poartă semnătura ironiei vizuale.

Colecția a fost dominată de o estetică „hard chic”: structuri metalice, forme sculpturale, inserții aurii, bustiere cu accente anatomice și piese semi-transparente care evocă un erotism intelectual, controlat. Corpurile metalice, corsetele inspirate de torace, detaliile sub formă de ochi sau guri, toate semnele recognoscibile ale universului Roseberry au fost prezente, dar dozate cu o disciplină aproape academică. Dacă în sezoanele trecute show-urile Schiaparelli sfidau convențiile cu exuberanță suprarealistă, acum designerul pare să caute echilibrul între formă și tăcere.

Paleta cromatică a fost mai austeră decât de obicei: mult negru, alb prăfuit, nude-uri și nuanțe de cupru mat, o alegere care, deși sofisticată, pare să fi redus magnetismul vizual care făcea din Schiaparelli o explozie de fantezie. Da, aceste tonuri sunt în vogă și reflectă minimalismul actual al industriei, dar se află în contrast cu ADN-ul casei, născut din culoare, umor și surpriză. În locul rozului vibrant și al albastrului electric din epoca lui Elsa Schiaparelli, Roseberry aduce un lux ponderat, cerebral, care riscă să sufoce spiritul ludic și teatral.

În plan stilistic, colecția rămâne impecabil construită. Bustierele sculpturale se sprijină pe o tehnică de ateliere de artă, sacourile cu umeri sculptați par inspirate de armuri baroce, iar rochiile transparente reușesc să combine vulnerabilitatea cu forța. Schiaparelli rămâne recognoscibil prin vocabularul suprarealist, bijuterii anatomice, mânere de uși transformate în broșe, pantofi cu tocuri-spirală, însă întreaga compoziție pare mai tăcută, mai reținută, ca un exercițiu de rafinament interior.

Totuși, această nouă sobrietate ridică o întrebare esențială: poate Schiaparelli exista fără teatralitate? Fără culoarea care șoca, fără umorul inteligent care ironiza eleganța? Deși colecția SS26 are o coerență stilistică remarcabilă, ea pare să piardă o parte din acel spirit avangardist care făcea casa inconfundabilă. Este, în fond, o Schiaparelli care și-a pierdut vocea barocă, dar a câștigat o formă de eleganță severă, contemporană, aproape melancolică.

În final, Schiaparelli SS26 este o colecție impecabilă din punct de vedere tehnic, dar emoțional mai distantă. Roseberry oferă o versiune intelectualizată a suprarealismului, una care preferă precizia în locul delirului vizual. Este un capitol matur, dar care, în efortul de a se alinia tendințelor neutre ale momentului, riscă să se îndepărteze de fantezia incandescentă care a făcut din Schiaparelli un nume mitic al modei.