Mugler SS26: Miguel Castro Freitas aduce un rafinament bej elegant, dar estompează dramatismul futurist al ADN-ului casei

Sub lumina palidă a unei săli industriale din Paris, Mugler și-a prezentat colecția de primăvară-vară 2026 într-o atmosferă neobișnuit de calmă pentru un brand care a construit istorie prin spectacole explozive. Miguel Castro Freitas, noul director creativ, a ales să vorbească într-un ton reținut, aproape confesiv, preferând eleganța subtilă în locul dramatismului pur.

Colecția se desfășoară într-o paletă aproape monocromă, dominată de bejuri, tonuri nude, rozuri pudrate și accente de crem. Este o direcție clar în pas cu tendințele actuale, lumea modei respiră în prezent prin neutre, prin liniște vizuală, dar aici, la Mugler, efectul este ambiguu. Brandul, fondat pe sexualitate futuristă, pe linii ascuțite și contrast vizual, pare să se fi pierdut într-o conversație prea cuminte. Bejul, oricât de sofisticat ar fi, estompează puterea emblematică a casei, făcând ca piesele, deși frumoase, să pară uneori desprinse de propriul lor ADN.

În centrul colecției se află silueta Mugler, talia sculptată, umerii accentuați, croielile care trasează corpul cu precizia unui arhitect. Freitas păstrează aceste repere, dar le domolește. Rochiile, cândva armuri ale seducției, devin acum fluide, aproape timide. Corsetele clasice sunt reinterpretate cu materiale moi, iar transparențele, deși prezente, nu mai au acea intenție provocatoare care definea trecutul casei. Muglerul lui Freitas nu este agresiv, ci contemplativ, o femeie care nu mai are nevoie să cucerească scena, ci doar să o traverseze în tăcere.

Totuși, în această eleganță rafinată, se simte lipsa unei tensiuni vitale. Colecția, coerentă cromatic și bine executată, pare lipsită de pulsația care făcea din Mugler un spectacol al transformării. Tranzițiile dintre lookuri sunt curate, dar poate prea previzibile. Totul este „corect”, dar nu memorabil. În locul exploziilor de contrast și al teatralității hipersexuale, avem un minimalism sofisticat care, deși actual, nu reușește să traducă esența brandului într-o limbă contemporană.

În final, Mugler SS26 lasă o impresie paradoxală: este elegant, dar nu seducător; rafinat, dar nu memorabil; coerent, dar nu incitant. Bejul, culoarea centrală a show-ului, funcționează ca o metaforă a acestei tranziții, cald, sofisticat, dar lipsit de electricitatea care făcea brandul recognoscibil. Poate că Freitas a dorit să ofere un Mugler mai matur, mai interior, dar în proces a diluat acea forță scenică ce transforma hainele în declarații. Este o colecție frumoasă, dar cumva tăcută, un Mugler care a învățat să respire, dar care pare, pentru prima dată, să fi uitat să vibreze.