
VIDEO&FOTO Prima secție funcțională din noul Spital de Copii din Timișoara: UPU a fost inaugurată
După mai bine de un deceniu de la începerea lucrărilor, noua clădire a Spitalului de Copii din Timișoara și-a deschis porțile. Deocamdată funcționează o singură secție: cea de Urgențe, amplasată la parterul clădirii. Celelalte vor fi transferate treptat, pe măsură ce aparatura și dotările vor fi disponibile.
„Este un corp al spitalului Louis Țurcanu, care, în ultimii 12 ani, cu ajutorul comunității locale, a fost construit. Majoritatea fondurilor provin de la Primăria Timișoara, prin Consiliul Local. Pe lângă acestea, au existat și câteva inițiative finanțate de Ministerul Sănătății. În prezent inaugurăm un prim etaj și o primă secție – cea de prespital, cunoscută sub numele de UPU – și ne pregătim să mai deschidem încă două secții în acest an, cu bani de la Consiliul Local: secția de Imagistică, pentru care achizițiile au început deja, și secția de Nou-născuți. Desigur, trebuie să menționez și sponsorii care ne-au ajutat să realizăm ceea ce vedeți”, a declarat Mihai Gafencu, managerul spitalului „Louis Țurcanu”.

Un spital care acoperă multe județe
Anul trecut, aproape 45.000 de copii au ajuns la Urgență, o cifră aflată în continuă creștere. Vin pacienți nu doar din județele din vestul țării, ci și din Gorj, Mehedinți sau Olt.
„UPU funcționează încă în clădirea veche, unde vor avea loc schimbări luna viitoare. Ne vom muta cu tot UPU aici imediat ce avizele vor fi gata, adică în cel mult zece zile. Aproape 45.000 de pacienți au fost tratați la UPU în 2024, o cifră în creștere constantă în ultimii cinci ani, cu excepția anului pandemiei de COVID”, a mai spus Mihai Gafencu.

Cum s-au pierdut fonduri europene pentru campanii electorale
Epopeea noului spital a început în 2012, ca promisiune de campanie electorală a lui Sorin Grindeanu, iar construcția efectivă a demarat în 2014, în primul mandat al primarului Nicolae Robu. Lucrările ar fi trebuit să dureze doi ani, dar problemele de finanțare s-au prelungit până astăzi.
„În ultimii ani, România a pierdut miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile pentru construcția de spitale. Am pierdut acești bani doar pentru ca unii politicieni să se poată lăuda, în campanie electorală, că au făcut rost de finanțare. Bani care nu au fost cheltuiți și care s-au pierdut. Să nu uităm că acest spital se afla pe locul doi sau trei pe lista proiectelor PNRR, pe criterii de eligibilitate. La acea vreme, clădirea era realizată în proporție de 90 la sută și am fi putut vorbi astăzi nu doar despre inaugurarea UPU, ci despre întregul spital, dotat prin PNRR. În 2021, guvernul PSD-PNL, Ciolacu–Ciucă, a decis ca acea listă să fie modificată, iar proiecte care nu aveau nicio șansă să fie finalizate la timp au fost introduse ca propte electorale. Institutul Oncologic este unul dintre ele. Știam cu toții că nu avea nicio șansă să fie realizat, iar banii s-au pierdut integral. Acum a fost mutat pe POS. În loc ca spitalul Țurcanu să beneficieze de acele fonduri, ele merg către Institutul Oncologic. Sigur, e nevoie de acel institut, dar nu e corect să ne jucăm cu fondurile pentru spitale doar pentru a construi campanii electorale”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău, prezent la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe.

În mai 2025, clădirea noului spital a fost recepționată, însă fără echipamente. Noua construcție are șapte niveluri, iar în următorii ani aici ar trebui să funcționeze ambulatoriul, secția de terapie intensivă, chirurgia, ortopedia, blocul operator și neonatologia.












Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.