
VIDEO Daniel Băluță: Acest oraș este prea mic pentru câți oameni suntem în el și pentru infrastructura pe care o are / Care sunt soluțiile
Problema cea mai mare a Bucureștiului este calitatea vieții de zi cu zi, împreună cu costurile acesteia, declară candidatul la funcția de Primar General al Capitalei Daniel Băluță.
„În spatele acestei probleme se găsesc facturile de utilități, care sunt mari, din cauza rețelelor fie de gaz, fie de apă, fie cabluri de curent, fie termie, care sunt învechite și înregistrează enorm de multe pierderi, iar oamenii sunt în situația de a le plăti”, a explicat Daniel Băluță la Antena 3.
O altă problemă mare a Capitalei este traficul, care provine din cauza diferențelor de dezvoltare dintre sudul și nordul orașului, a precizat Daniel Băluță. El spune că în sud nu există un număr suficient de mare de locuri de muncă bine plătite, așa cum este în nord.
„Acest oraș este prea mic pentru câți oameni suntem în el și pentru infrastructura pe care o are și care trebuie să se extindă. Ați văzut că UE ne evaluează ca regiunea București-Ilfov. Astăzi se lucrează la un metrou către Otopeni, astăzi avem magistrala M2 prelungită de Sectorul 4 până la Șoseaua de Centură și va merge până la Șoseaua Berceni, avem magistrala M4, Gara de Nord-Gara Progresul, deci ajungem în Jilava. Suma măsurilor pe care le luăm pentru conectarea județului Ilfov cu Bucureștiul ne vorbește foarte clar despre necesitatea ca acest oraș să se extindă, astfel încât să poată fi corect urbanizat”, a arătat Băluță.
Vezi și SONDAJ Daniel Băluță vrea să știe care sunt prioritățile tale pentru București
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank