
Universitatea din Bucureşti: 80% din tronsonul Facultăţii de Istorie, finalizat /Proiectul de consolidare şi restaurare a Palatului Universităţii din Bucureşti a fost finanțat prin Compania Națională de Investiții
Aproximativ 80% din tronsonul aferent Facultăţii de Istorie al Universităţii din Bucureşti este finalizat şi urmează să fie predat pentru recepţie facultăţii în următoarele luni, estimativ până la finalul anului 2025, informează instituţia de învăţământ superior, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
O delegaţie formată din ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, şi decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Matei Gheboianu, a efectuat joi o vizită de lucru la şantierul Palatului Universităţii din Bucureşti.
Potrivit sursei citate, în timpul vizitei s-a discutat şi despre refacerea frontonului corpului central al Palatului Universităţii din Bucureşti, la peste 80 de ani de la dispariţia acestuia de pe clădire. În urma lucrărilor de reabilitare şi consolidare, frontonul cu vultur şi grifoni va reveni pe clădirea Universităţii din Bucureşti, iar macheta acestora urmează să fie turnată în bronz la un atelier din Arad.
Proiectul de consolidare şi restaurare a Palatului Universităţii din Bucureşti, finanţat prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, se întinde pe o durată de peste 60 de luni şi are o valoare estimată de aproximativ 315 milioane de lei.
Lucrările efective au început în ianuarie 2023 şi vizează consolidarea întregii clădiri a palatului, restaurarea faţadelor şi a decoraţiunilor istorice, refacerea acoperişului, amenajarea unui spaţiu muzeal dedicat vestigiilor arheologice descoperite în curtea interioară, precum şi instalarea unui sistem de iluminat arhitectural modern. Obiectivul este, pe de o parte, crearea unor spaţii moderne de învăţământ pentru studenţi şi, pe de altă parte, protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric.
„Restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti este un proiect emblematic pentru modul în care statul poate investi în patrimoniul naţional, combinând protejarea istoriei cu dezvoltarea infrastructurii educaţionale. Pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, acest proiect reprezintă un model de bune practici, arătând că monumentele istorice pot fi readuse la viaţă prin soluţii tehnice moderne, într-un parteneriat solid între instituţii publice, mediul academic şi constructori. Obiectivul nostru este să oferim Universităţii din Bucureşti un spaţiu sigur, eficient şi durabil, care să răspundă nevoilor unei comunităţi academice aflate într-o continuă creştere”, a subliniat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, conform sursei citate.
La rândul său, rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a afirmat că restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti reprezintă mult mai mult decât o investiţie în infrastructură – o investiţie în „identitatea academică şi culturală a României, o reafirmare a rolului central pe care Universitatea din Bucureşti l-a avut şi îl are în viaţa socială şi intelectuală a ţării”.
Palatul Universităţii din Bucureşti este cea mai mare clădire de educaţie din România, cu o suprafaţă de peste 45.000 de metri pătraţi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.