
Un bărbat din Berlin a revendicat premiul de 120 de milioane de euro la EuroJackpot, după două săptămâni de aşteptare
Misteriosul deţinător al unui bilet câştigător la loteria EuroJackpot s-a prezentat pentru a revendica premiul în valoare de 120 de milioane de euro, marţi, la două săptămâni după extragerea numerelor câştigătoare, a declarat pentru agenţia de presă DPA un purtător de cuvânt al companiei de loterie, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Câştigătorul este un bărbat cu vârsta cuprinsă între 30 şi 60 de ani, care s-a prezentat personal, marţi, la sediul loteriei din Berlin. „A aşteptat pentru că a vrut să lase vestea să se aşeze”, a spus purtătorul de cuvânt.
„Părea calm şi stăpân pe sine”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Biletul său a fost verificat şi s-a confirmat că includea toate numerele câştigătoare.
Câştigătorul nu a dezvăluit planurile pe care le are cu noua sa avere. Banii urmează să fie transferaţi în contul său săptămâna viitoare, după un proces de verificare.
Bărbatul a plasat nouă pariuri unice în valoare totală de 19 euro.
Numerele câştigătoare – 7, 8, 31, 32, 33 şi numerele Euro 10 şi 11 – au fost extrase la 23 septembrie în capitala finlandeză Helsinki.
Probabilitatea de a câştiga la loteria EuroJackpot este de 1 la 140 de milioane, a relatat DPA în septembrie.
Iniţial, oficialii loteriei au luat în considerare lansarea unei campanii locale pentru a da de urma câştigătorului, presupunând că acesta ar putea fi un jucător ocazional. Conform regulilor loteriei, acesta ar fi avut la dispoziţie trei ani pentru a revendica premiul înainte de expirarea termenului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.