
Ample manifestaţii pentru pace sunt prevăzute la Berlin şi Stuttgart, pe fondul opoziţiei faţă de reintroducerea planificată a serviciului militar
O amplă coaliţie de peste 400 de organizaţii planifică manifestaţii majore pentru pace la Berlin şi Stuttgart, vineri, pe fondul opoziţiei faţă de reintroducerea planificată a serviciului militar şi al nemulţumirii provocate de continuarea conflictului din Gaza, transmite luni agenţia agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Protestele vor avea loc sub motto-ul: „Niciodată apţi de război! Să apărăm pacea!”
Organizatorii fac apel la negocieri pentru a pune capăt conflictelor în curs.
„Nimic în lupta împotriva terorismului nu justifică înfometarea copiilor, blocarea accesului la medicamente sau bombardarea zonelor civile”, a subliniat Ralf Stegner, parlamentar de stânga, cu referire la războiul din Gaza.
Sâmbătă, la Berlin s-a desfăşurat cel mai mare miting de până acum împotriva conflictului, la aproape doi ani după atacurile din 7 octombrie care au declanşat războiul. Circa 100.000 de persoane au participat la manifestaţie, potrivit organizatorilor, în timp ce poliţia a estimat participarea la 60.000.
Pacifista Margot Kassmann, fost episcop al Hanovrei, a notat că este remarcabil faptul că peste 400 de grupuri s-au reunit pentru cele două demonstraţii de vineri.
„Cred că acest lucru reflectă o parte din îngrijorarea multor oameni (…), care sunt foarte preocupaţi de evoluţia situaţiei, de aceste miliarde care sunt cheltuite pe armament”, a spus ea.
Coaliţia critică dezbaterea despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu şi militarizarea educaţiei, universităţilor şi asistenţei medicale, dar şi reducerile în planul asistenţei sociale, al măsurilor împotriva schimbărilor climatice şi ajutorului pentru dezvoltare pentru a finanţa înarmarea.
Manifestaţiile urmează să coincidă cu cea de-a 35-a aniversare a reunificării germane, o sărbătoare naţională marcată drept Ziua Unităţii Germane.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.