Home » Articole » UE caută soluţii la penuria unor medicamente / Principala cauză identificată, vulnerabilităţile lanţului de aprovizionare

UE caută soluţii la penuria unor medicamente / Principala cauză identificată, vulnerabilităţile lanţului de aprovizionare

UE caută soluţii la penuria unor medicamente / Principala cauză identificată, vulnerabilităţile lanţului de aprovizionare
Sursa foto: Pets&Cats
Ascultă articolul

Uniunea Europeană nu a găsit încă o soluţie la penuriile de medicamente şi trebuie să întărească Agenţia Europeană pentru Medicamente, arată un raport al Curţii de Conturi a UE publicat miercuri şi preluat de AFP, transmite Agerpres.

Uniunea a identificat cauzele problemei, în special vulnerabilităţile lanţului de aprovizionare; o mare marte din producţia de medicamente se realizează în Asia.

- articolul continuă mai jos -

Reacţia politică a celor 27 de state membre nu este însă la înălţime, apreciază Curtea.

Conform raportului, UE a făcut un pas important de la sfârşitul lui 2023, stabilind prima listă de medicamente critice, dar nu a acţionat suficient pentru a garanta disponibilitatea acestora.

Curtea salută „rolul importante de coordonare” al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), însă critică faptul că aceasta nu este întotdeauna abilitată să ajute ţările membre în afara situaţiilor de crize sanitare.

EMA nu este suficient informată despre penurii pentru a le putea preveni, constată auditul citat.

Sănătatea este un domeniu de competenţa fiecărui stat membru, nu a Uniunii, subliniază raportul, menţionând lipsa armonizării reglementărilor naţionale. De exemplu, în Franţa o penurie trebuie semnalată „imediat ce se află că există riscul unei epuizări a stocurilor”, în timp ce în Italia avertizarea trebuie să vină „cu patru luni înaintea oricărei întreruperi a aprovizionării”.

Curtea de Conturi critică şi fragmentarea pieţei europene a medicamentelor, care îngreunează libera circulaţie a acestora inclusiv din motive cum ar fi ambalajele diferite de la o ţară la alta.

Printre alte recomandări, Curtea cere Comisiei Europene să ia măsuri pentru garantarea sesizării rapide a EMA privind penuriile. Potrivit Curţii, Agenţia ar trebui să gestioneze o bază de date cu medicamentele şi o platformă de semnalare unice.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole