Home » Articole » Tunisia s-a calificat la Cupa Mondială 2026 / A terminat calificările neînvinsă şi fără gol primit

Tunisia s-a calificat la Cupa Mondială 2026 / A terminat calificările neînvinsă şi fără gol primit

Tunisia s-a calificat la Cupa Mondială 2026  / A terminat calificările neînvinsă şi fără gol primit
Cupa Mondiala de fotbal 2026/ Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Echipa naţională a Tunisiei a învins luni, pe teren propriu, scor 3-0, echipa naţională a Namibiei, în grupa H a calificărilor africane pentru Cupa Mondială 2026. Tunisienii merg la turneul final neînvinşi şi fără gol primit, transmite News.ro.

La Rades, Tunisia a înfruntat echipa de pe locul secund al grupei H şi nu a avut probleme deosebite în faţa Namibiei. Ali Abdi a deschis scorul în minutul 28, din penalti, iar Hannibal Mejbri l-a majorat în minutul 55. Tabela a fost închisă de Ferjani Sassi, în minutul 64, şi tunisienii s-au impus cu 3-0. În echipa antrenată de Sami Trabelsi a fost titular şi Laissa Laidouni, fostul jucător de la FC Voluntari.

- articolul continuă mai jos -

Cu 28 de puncte din zece meciuri, cu nouă victorii şi un egal, Tunisia s-a calificat la turneul final din America de Nord cu un golaveraj de vis: 22 de goluri marcate, nici unul primit. Namibia merge la baraj, de pe locul doi. Echipa namibiană are 15 puncte, tot atâtea cât are şi Liberia – echipa de pe locul 3, dar are un golaveraj mai bun cu un gol faţă de liberieni.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole