The Washington Post: România arată felul în care interzicerea avorturilor omoară femei și dezbină societatea / Interzicerea avorturilor a dus la o creștere a ratei mortalității în rândul mamelor și a făcut ca oamenii să se temă unii de alții

Grație Curții Supreme, un număr tot mai mare de state americane – cel mai recent, Virginia de Vest – se află acum sub regimul strict împotriva avorturilor, similar celui de pe vremea regimului lui Nicolae Ceuașescu, regim de care românii au scăpat în momentul în care dictatorul comunist, împreună cu soția sa, Elena, au fost executați în ziua de 25 decembrie 1989, scrie The Washington Post, citată de Rador.

Spre ușurarea populației, guvernul provizoriu s-a grăbit să legalizeze avortul. Titlul unui articol din The Christian Science Monitor proclama: „Libertatea triumfă, iar România instituie alegerea: pentru Statele Unite, legea avorturilor din România pre-revoluționară trebuie să fie un avertisment”.

Experiența României ne avertizează în legătură cu ceea ce se poate întâmpla dacă avortul e interzis: dacă femeile nu-și pot controla fertilitatea, condiția lor fizică și emoțională are de suferit, deseori, cu niște consecințe fatale. Urmărirea funcțiilor de reproducere ale femelilor contribuie la nașterea unor temeri care afectează nu doar relațiile sociale și intimitatea sexuală, ci și societatea la un nivel mai larg.

La puțin timp după venirea sa la putere, în 1965, Ceaușescu și-a lansat propria versiune legată de naționalismul socialist, invocând dreptul națiunii la autodeterminare. Această rațiune a făcut ca, în 1968, România să nu participe la invazia Cehoslovaciei de către țările membre ale Pactului de la Varșovia și, cel puțin temporar, asta l-a transformat într-un erou atât în propria țară, cât și în Occident.

Dar s-a dovedit că autodeterminarea națională nu includea și dreptul femeilor de a-și controla fertilitatea. Fără vreun avertisment prealabil, pe data de 1 octombrie 1966, guvernul lui Ceaușescu a emis Decretul 770, prin care avortul este interzis în aproape toate cazurile. Demersul a marcat o remarcabilă îndepărtare de o lege din 1957, care liberalizase avorturile din România – un fenomen înregistrat în toate țările-satelit ale Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin, din 1953.

Incriminarea avortului a devenit obiectul special al unei serii de legi și de politici menite să sporească forța de muncă și să împiedice tendința familiilor de a-și reduce numărul de copii. Creșterea ratei natalității se înscria în planul socialist de producție, scopul fiind acela de „a se asigura sănătatea femeilor” – un slogan popular – scop care ar fi legitimat un control sporit asupra corpului femeii înseși. Anticoncepționalele puteau fi găsite doar pe piața neagră.

Contrar situației de acum din Statele Unite, unde femeile din statele cu cele mai restrictive legi pe tema avortului au și cel mai puțin probabil acces la niște servicii vizând natalitatea și soarta copiilor, statul român – urmărindu-și în continuare obiectivele în sprijinul natalității – au oferit cel puțin un sprijin minim pre- și postnatal, susținând totodată familiile și după nașterea copiilor.

Surprinzătorul decret din 1966 a luat populația prin surprindere, iar rata natalității din România aproape s-a dublat în primul an, având în vedere că nici medicii și nici femeile nu au avut timp să se adapteze, iar alți ‘furnizori’ încă nu creaseră canalele subterane prin care femeile puteau avea brusc acces la asemenea servicii. Dar, până în 1968, accesul a devenit posibil, astfel încât rata natalității a început să scadă. Guvernul a reacționat prin a modifica legea, dar demersurile în acest sens au continuat. Această dinamică a continuat până la căderea regimului, legile devenind și mai restrictive, iar femeile trebuind să înfrunte pericole și mai mari pentru a avea acces la avorturi ilegale.

Cu toate acestea, România a permis o serie de excepții de la interzicerea avorturilor în caz de viol sau de incest sau în cazul în care viața mamei era pusă în pricol sau, în anumite situații, pentru a proteja sănătatea mamei și a copilului. Dar procurorii trebuiau să autorizeze această procedură pentru a se asigura că medicii respectă legea atunci când stabilesc legalitatea avortului. Până prin anii ’80, un securist era prezent de obicei la operarea unui avort, dacă acesta fusese permis, asta demonstrând măsura în care statul controla trupul și viața femeilor. Femeile care erau spitalizate în urma unui avort ilegal erau deseori lăsate să moară pe masa de operație dacă refuzau să se recunoască vinovate sau să învinuiască pe altcineva.

Deseori, femeile care făcuseră avorturi neautorizate sau orice persoană care ar fi ajutat la așa ceva erau reținute sau băgate la închisoare. Statul îi învinuia totodată pe medici că nu contribuie la creșterea natalității sau la o reducere a mortalității infantile. În anii ’80, cei mai represivi din timpul regimului, în cadrul măsurilor vizând „asigurarea sănătății femeilor”, medicii erau obligați totodată să facă niște controale ginecologice obligatorii, cam între 30 și 60 pe zi, în fabricile unde lucrau femei. Femeile pe care le-am intervievat s-au declarat terorizate de intervenția statului, ba chiar și de propriul lor corp, ajungând să vadă în funcția de reproducere drept “dușmanul la pândă”.

Un banc din acele vremuri se referea tocmai la această teamă a femeilor: “De ce toate găinile cotcodăcesc atunci când fac un ou? Pentru că se bucură că nu sunt gravide”. Omniprezenta poliție secretă a încercat să îi recruteze ca informatori tocmai pe cei suspectați că ar fi operat sau ar fi asistat la un avort. Membrii familiilor lor, prietenii sau alte persoane în legătură cu ei erau manipulați și intimidați. Românii nu știau niciodată cine ar fi putut să ofere informații despre ei. Relațiile sociale erau dominate de teamă.

Aceste măsuri draconice nu au oprit declinul ratei natalității, după cum nici interzicerea avorturilor nu a împiedicat asemenea practici. Femeile care voiau să facă avort făceau tot ce puteau ca să-l facă. În România, ca de altfel și în Statele Unite, majoritatea femeilor care voiau să avorteze erau deja mame, iar un avort prost operat risca să-i lase pe copii orfani de mamă.

Până în 1989, drasticile politici antiavort ale lui Ceaușescu au sporit dramatic rata mortalității maternale, ea atingând cel mai ridicat nivel din Europa: 87% din decesele maternale erau atribuite unor complicații legate de un avort ilegal. (Pentru comparație, în 1965, ultimul an în care avortul mai era încă legal, numai 20% din decese se datorau unor complicații legate de avort). În decursul celor peste 23 de ani în care avortul a fost interzis, au murit aproape 10.000 de femei.

Iar aceste rate nu erau deloc suprinzătoare. Interdicția drastică a avortului oferă o lecție imediată: femeile mor, mai ales cele care nu își permit să plătească pentru un avort “în siguranță”, chiar dacă e ilegal. Cifrele la nivel mondial demonstrează că, în cazul unui avort ilegal, mortalitatea datorată complicațiilor unor intervenții nesigure este în creștere.

Spre deosebire de celelalte state din blocul estic, sfârșitul erei comunitse din România a fost unul violent, inclusiv prin moartea soților Ceaușescu în fața unui pluton de execuție după un proces militar sumar. La o zi după înlăturarea dictatorului, trupul femeii a fost eliberat din mâna de fier a statului.

Legalizarea avortului a avut un efect imediat asupra numărului de avorturi legale înregistrate și în privința numărului de decese datorate avortului: în 1990, avorturile depășeau numărul nașterilor într-o proporție de 3 la 1. Până în toamna anului 1990, principalele spitale din capitală raportau zilnic între 70 și 100 de avorturi.

Într-un singur an, mortalitatea maternală datorată unor complicații legate de avort a scăzut cu 10%. Haosul viețíi cotidiene, pe măsură ce România încerca să-și creeze o economie de piață și o guvernare democratică, a dus la o rapidă diferență de clasă și la o reducere constantă a natalității, în parte, sporită și din cauza emigrației. Avortul rămâne în țară un mijloc popular de control al fertilității, deși Biserica Ortodoxă și forțele conservatoare continuă să susțină scoaterea din nou a avorturilor în afara legii.

Dată fiind interdicția aproape totală a avorturilor în numeroase state din SUA, probabil că, multe dintre îngrozitoarele experiențe ale româncelor, medici și funcționari din sectorul sănătății se tem că asemenea lucruri se pot întâmpla și aici. Mortalitatea datorată unor complicații legate de natalitate, care, potrivit estimărilor Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Maladiilor, este deja de trei ori mai mare în rândul femeilor de culoare decât în rândul femeilor albe, va fi în creștere. Dată fiind discriminarea rasială în privința tratamentelor pre- și postnatale, aceste diferențe vor crește în absența legalizării avortului.

Multe state (americane, n. red.), în care interdicția avortului este aproape totală, exclud avortul până și în caz de viol sau de incest – două variante pe care nici măcar regimul lui Ceuașescu nu le scotea din sectorul penal. Unii susținători împotriva avortului caută chiar interzicerea anticoncepționalelor, pilulele vizând așa-zisul Plan B sau medicamente care provoacă avort. O serie de state au decis să-i incrimineze pe medicii care fac avorturi, și uneori, chiar pe femei, făcându-i pe medici vinovați dacă prescriu pilule sau fac avorturi unor femei venind din state în care avortul este ilegal. Și totuși, după cum tot demonstrează istoria, interzicerea avortului nu poate fi niciodată întru totul aplicată.

Printre cele mai păguboase efecte ale deciziei lui Dobbs se numără ceea ce ar aduce ea în viitor democrației Americii. La fel ca în cazul României lui Ceaușescu, respectarea ei va depinde de supraveghere. Mijloacele tehnologice de astăzi le depășesc cu mult pe cele de pe vremea lui Ceaușescu.

România ne învață că, atunci când oamenii discută între ei, teama și neîncrederea ajung să guverneze relațiile sociale. Când se întâmplă asta, materialul nostru social, deja afectat, începe să se destrame. Mai mult, atunci când femeile nu mai au libertatea de a-și controla reproducția, ele nu se mai pot implica în societate ca niște membri egali sau ca parteneri, și nici ca mame ale unei viitoare generații.
Curtea Supremă a ațâțat flăcările unei transformări radicale a societății, care amenință democrația. Din nenorocire, Statele Unite ignoră lecțiile oferite de România.

Sursa: The Washington Post / Articol de Gail Kligman / Rador / Traducerea: Alexandru Danga