The Spectator: De ce Rusia trebuie să fie umilită în Ucraina. S-au învățat prea puține lecții din prăbușirea Uniunii Sovietice

Pe măsură ce războiul lui Putin împotriva Ucrainei se prelungește, Rusia se confruntă acum cu perspectiva foarte reală a înfrângerii. Urmează încă săptămâni și luni dificile pentru Ucraina și nu se poate exclude în totalitate posibilitatea unei escaladări periculoase în război.

Dar Putin nu a reușit să își atingă obiectivele inițiale (capturarea Kievului) și acum se pare că nu va reuși să-și atingă obiectivul secundar și mult mai modest de a captura Donbasul. Războiul s-a transformat într-o afacere prelungită. Acest lucru în sine este o înfrângere pentru ruși.

Umilirea Rusiei în Ucraina poate avea beneficii incalculabile, nu în ultimul rând pentru Rusia însăși. Am auzit spunându-se de ani de zile că Rusia trebuie să fie menajată pentru că, în caz contrar, va resimți faptul că și-a pierdut statutul de mare putere.

Ni s-a spus că prăbușirea URSS a fost o catastrofă teribilă, din care rușii nemulțumiți și amărâți nu și-au mai revenit niciodată. Așa că trebuie să fie respectați. Trebuie să stea drepți și mândri. Doamne ferește dacă sunt umiliți, pentru că cine știe ce vor face.

Am fost martor direct la prăbușirea sovietică. A fost, fără îndoială, o experiență traumatizantă. A fost sărăcie, mizerie, haos și o reacție de tip extrema dreaptă. Naționaliștii furioși s-au adunat sub steagurile lor revanșarde.

Apoi, Rusia a invadat Cecenia, într-o încercare brutală de a-și recupera mândria pătată prin aducerea la respect a separatiștilor sfidători din regiune. Iar noi am privit și i-am compătimit pentru că, vedeți, rușii aveau un motiv întemeiat să fie resentimentari: au pierdut Războiul Rece!

Cu toate acestea, în 1991, mulți ruși aveau sentimentul că URSS nu fusese atât de mult înfrântă, cât mai degrabă se prăbușise sub propria greutate. Prea mulți au refuzat să accepte că prăbușirea sovietică a fost rezultatul unor ani de proastă gestionare economică și orgoliu imperial – așa că au căutat în schimb trădători.

Mihail Gorbaciov, în special, a fost ales pentru naivitatea sa, dacă nu pentru răutate. În jocul de culpabilizare al anilor 1990, cineva trebuia să fie responsabil pentru problemele Rusiei: trădătorul Gorbaciov, bețivul Elțîn, oligarhii rapace și, bineînțeles, consilierii occidentali vicleni care au urmărit întotdeauna dispariția Rusiei.

Din haosul și slăbiciunea anilor 1990 a apărut Vladimir Putin, care a promis să aducă ordine și putere. Abuzul de putere al lui Putin, corupția, încălcarea drepturilor omului și erodarea instituțiilor democratice au fost toate tolerate în numele acestei promisiuni de putere.

Poate că Rusia era săracă, coruptă și autoritară, dar Putin a fost văzut ca investind în armată și restabilind „măreția” Rusiei. Iar unii ruși au fost întotdeauna duși de nas de promisiunea măreției. Și-ar vinde și ultima cămașă pentru o promisiune iluzorie.

În fiecare an, Rusia lui Putin organizează parade de Ziua Victoriei. Acestea obișnuiau să fie afaceri grandioase. Tancurile defilau. Avioanele zburau. Iar soldații băteau pas de gâscă la unison prin Piața Roșie sub privirile dictatorului îmbătrânit. Am detestat aceste manifestări militariste, care aveau atât de puțin de-a face cu comemorarea celui de-al Doilea Război Mondial și mult mai mult cu „măreția” sponsorizată de stat.

Cu toate acestea, sunt sigur că vorbesc în numele multor liberali ruși dacă recunosc că, undeva în adâncul conștiinței mele „umilite”, am fost și eu mișcat de sunet și furie. A fost nevoie de un efort conștient pentru a curăța otrava militarismului – un efort pe care prea mulți ruși pur și simplu nu au fost dispuși să îl facă, chiar dacă au recunoscut problema. Și nu au făcut-o.

Acum, Ucraina a făcut o gaură mare și imensă în povestea „măreției” Rusiei. Rusia este săracă, coruptă și autoritară, iar acum știm, de asemenea, că este slabă și jalnică. „Măreția” Rusiei s-a prăbușit într-o orgie de omoruri și violuri provocate de ocupanții brutali din Ucraina.

Murdărit de sângele nevinovaților și bătut în luptă cinstită, bătăușul a fost redus la dimensiunea sa. Era și timpul. Mulțumesc, Ucraina, pentru că ai servit acest medicament amar. Rusia avea mare nevoie de el.

Rusia are nevoie de o umilire corespunzătoare. Are nevoie de o recunoaștere umilă a statutului său diminuat, de o acceptare a vinovăției și de un efort lent și minuțios pentru a reconstrui încrederea celor pe care i-a nedreptățit. Rusia nu a învățat această lecție în anii 1990. Trebuie să o învețe acum.

Adevărata măreție nu constă în parade militare hidoase, nici în promisiuni de a declanșa un Armaghedon nuclear. Adevărata măreție constă în acceptarea trecutului și în dorința de a-i repara greșelile Ea constă în angajamentul de a construi un viitor mai bun, într-o țară care ar putea deveni cunoscută mai degrabă pentru școlile și spitalele sale decât pentru tancurile și rachetele sale.

Adevărata sursă a umilinței Rusiei a fost întotdeauna Rusia însăși: conducătorii săi aroganți și autocrați și populația șovină care îi venerează cu servilism. Înfrângerea Rusiei în acest război nedrept și criminal împotriva Ucrainei poate contribui la schimbarea narațiunii interne din Rusia în sensul acceptării țării ca ceea ce este cu adevărat, mai degrabă decât pentru ceea ce a pretins în zadar că este. Doar atunci Rusia va putea, în sfârșit, să fie în pace cu ea însăși și cu vecinii săi.

Notă: Autorul articolului Serghei Radcenko este profesor la Kissinger Center, School of Advanced International Studies, Johns Hopkins University din Washington D.C.